WRC: Thierry Neuville a semnat cel mai bun timp în shakedown-ul la Raliul Japoniei

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 16-11-2023

Actualizat: 16-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: fiaerc.com

Pilotul belgian Thierry Neuville (Hyundai) a semnat cel mai bun timp în shakedown-ul la Raliul Japoniei, ultima etapă a Campionatului Mondial (WRC), potrivit Agerpres.

Neuville a fost cel mai rapid în proba-test desfăşurată în parcul Kuragaike din oraşul Toyota, la est de Nagoya, fiind cronometrat în 2 min 03 sec pe distanţa de 2,75 km, la cel de-al patrulea său "run".

El i-a devansat pe britanicul Elfyn Evans (2 min 04 sec 4/10) şi pe francezul Sebastien Ogier (2 min 04 sec 6/10), ambii la bordul unor maşini Toyota.

Finlandezul Kalle Rovanpera (Toyota), care şi-a asigurat titlul de campion mondial, pentru al doilea sezon consecutiv, după Raliul Europei Centrale de luna trecută, s-a clasat pe locul al cincilea în shakedown (2 min 04 sec 7/10).

Raliul Japoniei 2023 se desfăşoară în regiunea Chubu din centrul ţării, pe o distanţă totală cronometrată de 304,66 km, repartizaţi în 22 de probe speciale.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri