Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de chinezoaica Shuai Zhang, a optra favorită, cu 6-2, 2-6, 7-5, joi, în optimile turneului WTA 250 pe iarbă de la Birmingham (Anglia), dotat cu premii totale de 251.750 de dolari.
Ruse (24 ani, 55 WTA) s-a înclinat după aproape două ore de joc (1 h 58 min).
Românca a reuşit 12 aşi, în schimb a comis nu mai puţin de 17 duble greşeli, în timp ce Zhang (33 ani, 54 WTA) a încheiat cu 2 aşi şi 3 duble greşeli.
Ruse a început bine şi a condus cu 2-0, însă a pierdut apoi şase ghemuri la rând (2-6). Gabi Ruse a dominat actul secund, adjudecat cu 6-2, iar în decisiv a condus cu 3-1, însă a cedat trei ghemuri consecutive, iar apoi şi-a pierdut serviciul şi în ultimul ghem (5-7).
Zhang a învins-o pe Ruse şi în primul lor duel, în 2018, în optimi la Praga, cu 6-4, 6-4.
Ruse, care s-a ales cu un cec de 3.800 dolari şi 30 de puncte WTA, va continua la dublu, unde este calificată în sferturile de finală, alături de Monica Niculescu, însă şi aici va da peste Zhang, care face pereche cu belgianca Elise Mertens, cele două fiind principalele favorite ale probei.
Vineri vor juca în sferturi celelalte două românce de pe tablou, Sorana Cîrstea contra croatei Donna Vekic şi Simona Halep împotriva britanicei Katie Boulter.
WTA - Gabriela Ruse, învinsă în optimi la Birmingham
Explorează subiectul
Articole Similare

31
Serie A: Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, a învins pe Juventus Torino, sâmbătă, pe teren propriu
31

14
La Liga: Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Real Sociedad
14

17
CS U Cluj a învins-o pe CSM Sighişoara, în campionat
17

26
Minaur Baia Mare a fost învinsă de Larvik, în EHF European League
26

56
Superliga - Rezultatele etapei a 27-a şi clasamentul
56

23
Universitatea Cluj o învinge categoric pe Csikszereda M. Ciuc și urcă pe locul 4
23

2.568
Iubire mare la Jocurile Olimpice: un sat olimpic de iarnă a rămas fără prezervative după trei zile
2.568

54
Karolina Muchova, din nou campioană: Victorie în finala de la Doha și primul titlu WTA 1000 din carieră
54

49
CSM Bucureşti a învins în deplasare FTC Budapesta, scor 35-30, în Liga Campionilor
49

34
Reprezentanta României, Anastasia Tolmacheva, s-a clasat pe locul 59 la biatlon
34

21
AC Fiorentina s-a impus cu 2-1 în fața celor de Como, în Serie A
21

62
Laurenţiu Reghecampf s-a calificat cu Al Hilal Omdurman în sferturile Ligii Campionilor Africii
62

28
Celta Vigo, cu Ionuț Radu integralist, a remizat cu Espanyol Barcelona, scor 2-2, în La Liga
28

















Comentează