Zeci de mii de susţinători ai rebelilor houthi au manifestat luni la Sanaa, capitala Yemenului, pentru marcarea a trei ani de la declanşarea intervenţiei militare conduse de Arabia Saudită, relatează AFP, conform agerpres.ro.
Adunarea a avut loc după o salvă de şapte rachete balistice trasă de rebeli în cursul nopţii spre teritoriul saudit. Rachetele au fost interceptate, însă resturile lor au ucis o persoană - un cetăţean egiptean - şi au rănit alte două în capitala Riad.
Marea piaţă Sabyine din Sanaa era plină de lume în cursul dimineţii, în timp ce televiziunea Al-Massirah a rebelilor şiiţi houthi, sprijiniţi de Iran, relata că manifestanţi continuau să se îndrepte spre locul adunării, unde se aflau şi locuitori creştini şi evrei.
Tema manifestaţiei a fost 'rezistenţa împotriva agresiunii', iar participanţii au lansat cântece războinice, poezii şi discursuri inflamate împotriva Statelor Unite ale Americii.
Tema a fost îndelung dezvoltată de liderul rebelilor, Abdel Malik al-Houthi, care a afirmat duminică seara, într-un discurs, că yemeniţii sunt pregătiţi pentru 'mai multe sacrificii'. El a acuzat Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite că sunt 'uneltele agresiunii inspirate de SUA'.
La 26 martie 2015, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi aliaţii lor arabi au declanşat operaţiunea 'Furtună decisivă' pentru a reinstala guvernul preşedintelui Abd Rabbo Mansour Hadi, alungat din capitala Sanaa cu câteva luni mai devreme.
În cei trei ani, aproape 10.000 de oameni au fost ucişi, 53.000 răniţi, şi, pe lângă foamete, populaţia mai este ameninţată de holeră şi difterie, în 'cea mai gravă criză umanitară din lume' la ora actuală, potrivit ONU.
Toate eforturile diplomatice au eşuat până acum.
Yemen: Manifestaţie de amploare a rebelililor houthi la 3 ani de declanşarea intervenţiei militare arabe
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

16
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
16

592
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
592

24
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
24

46
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
46

44
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
44

38
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
38

26
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
26

23
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
23

24
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
24

22
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
22

2.969
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.969

4.107
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
4.107

297
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
297
















Comentează