Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Oficialii ruși anunță trecerea centralei nucleare de la Zaporojie sub controlul Rosenergoatom

Digi24
Zaporojie

Centrala nucleară ucraineană din Zaporojie (sud), aflată sub control rusesc din martie şi însuşită printr-un decret al preşedintelui rus Vladimir Putin de Rusia, a început deja să funcţioneze în baza standardelor ruseşti, a declarat vineri şeful administraţiei proruse a oraşului ucrainean Energodar, Aleksandr Volga, citat de EFE, scrie Agerpres.

"Centrala nucleară de la Zaporojie funcţionează deja pe baza standardelor ruseşti, pentru că compania care o va opera a fost deja numită printr-un decret al preşedintelui Federaţiei Ruse", a afirmat acesta pentru agenţia de presă oficială rusă TASS.

Potrivit lui Volga, centrala nucleară aparţine de acum companiei ruse Rosenergoatom şi a "trecut sub jurisdicţie rusă".

"Rusia va plăti salariile, care erau achitate anterior de compania (ucraineană) Energoatom, în pofida faptului că noi controlăm acest teritoriu", a precizat el.

Reprezentantul prorus a comentat că, în acest moment, liniile de înaltă tensiune conectate la centrală sunt în reparaţie.

La 5 octombrie, Putin a semnat un decret prin care ordonă guvernului rus să preia centrala nucleară din Zaporojie, cea mai mare din Europa, oprită în totalitate din septembrie, ca măsură de siguranţă, din cauza bombardamentelor constante de care Ucraina şi Rusia se acuză reciproc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.