Şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini şi ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif au căzut de acord pentru a coopera în vederea opririi războiului din Siria, în cadrul unei întâlniri la New York, transmite AFP.
Mogherini şi Zarif s-au întâlnit vineri în marja unui summit privind dezvoltarea al ONU, conform unui comunicat al serviciului de presă al şefei diplomaţiei europene.
Ei "au subliniat necesitatea de a pune capăt războiului din Siria" şi "s-au declarat dispuşi să coopereze, în cadrul eforturilor derulate de Organizaţia Naţiunilor Unite", al cărei mediator Staffan de Mistura încearcă să găsească o soluţie politică la conflict. Cei doi oficiali "au discutat despre modul de a contribui la oprirea" conflictului, se menţionează în comunicat.
Putere regională, Iranul este unul din principalii protagonişti ai conflictului sirian prin sprijinul pe care îl acordă regimului lui Bashar al-Assad. Teheranul a încheiat în iulie cu marile puteri un acord istoric privind programul său nuclear. Statele occidentale speră că această apropiere îi va determina pe oficialii iranieni să se arate mai cooperanţi în dosarul sirian, însă până în acest moment Teheranul nu a dat semnale concrete privind dorinţa sa de a colabora.
Zarif urmează să se întâlnească sâmbătă la New York cu secretarul american de stat John Kerry, pentru a discuta în special despre Siria.
Conflictul sirian ar urma să fie de asemenea una din temele majore ale Adunării Generale a ONU şi a întrevederilor din culise între lideri mondiali care vor fi organizate cu această ocazie în următoarele zile.AGERPRES
Zarif şi Mogherini, dispuşi să 'coopereze' pentru găsirea unei soluţii paşnice în Siria
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

54
Pesimismul creşte în Europa pe fondul războiului cu Iranul, care afectează încrederea economică şi a consumatorilor
54

1.298
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
1.298

97
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
97

4.521
Probleme pentru Viktor Orban: premierul pierde puncte în propriul fief electoral (sondaj)
4.521

43
Salvaţi Copiii: Mai puţin de jumătate dintre elevii români au o viziune optimistă asupra viitorului lor profesional. Cei mai mulţi ar vrea să dezvolte o afacere, nu să continue studiile
43

3.699
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
3.699

142
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
142

5.238
„Europa de Vest va fi prima victimă a şantajului nuclear al lui Zelenski”, avertizează Moscova
5.238

144
Războiul din Iran lovește economia Europei: Inflația accelerează; risc de stagflație
144

5.053
STENOGRAMĂ Din internele corupției poliției de frontieră bihorene: „Am la mine la mașină...să-ți dau ceva....mergem și îți dau” - Polițist propus la arestare
5.053

2.270
Europa așteaptă ca Viktor Orban să plece: UE speră că alegerile din Ungaria vor pune capăt blocajelor
2.270

1.384
Sfârșitul comenzilor ieftine? Shein și Temu, lovite de o nouă taxă UE. Ce valoarea ar putea avea
1.384

1.516
Omul lui Putin spune că Europa şi Marea Britanie vor „implora” Rusia să le dea resurse energetice
1.516
















Comentează