Zece publicaţii culturale în limba română din Republica Moldova primesc finanţare de la Institutul Cultural Român de la Chişinău

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 30-06-2023

Actualizat: 30-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto: alba24.ro


Zece publicaţii culturale în limba română din Republica Moldova vor fi spijinite financiar de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău, în urma concursului desfăşurat în perioada mai - iunie 2023, potrivit news.ro.

Consecvent tradiţiei sale de a susţine publicaţiile culturale de calitate din Republica Moldova, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău a organizat concursul de proiecte, pentru anul acesta, cu următoarele domenii de interes: reviste culturale dedicate elevilor/adolescenţilor; reviste culturale dedicate studenţilor şi tinerilor intelectuali; reviste culturale din afara Chişinăului; reviste culturale cu caracter literar-artistic, istoric, tehnico-ştiinţific şi academic; reviste culturale dedicate creaţiei literare şi artistice a tinerilor; reviste dedicate didacticii predării limbii şi literaturii române sau cu altă tematică educativ-culturală. Cuantumul total al finanţării pentru revistele şi publicaţiile în limba română aferent anului 2023 este de 100.000 lei.

Comisia de analizare a proiectelor a fost compusă din: Lucian Dan Teodorovici, Larisa Turea, Claudia Partole.

Publicaţiile selectate de comisia de jurizare sunt: Destin Românesc, Dialogica, Gazeta satelor, Literatura şi Arta, Noi, Philologia, Revista literară, Sud-Est Cultural, Timpul, Quadrat.

În 2023, Institutul Cultural Român împlineşte 20 de ani de la înfiinţarea sa prin Legea nr. 356/11 iulie 2003, având drept scop "reprezentarea, promovarea şi protejarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în străinătate". La 16 martie 2023, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea prin care limba română este limbă de stat în Republica Moldova. Ziua Limbii Române este sărbătorită în fiecare an, la 31 august, în România şi în Republica Moldova.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri