Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zeci de koala au fost ucişi şi răniţi într-o plantaţie forestieră

https://en.wikipedia.org/wiki/Koala
Koala

Zeci de koala au fost ucişi şi răniţi pe terenul unei plantaţii pentru cherestea din statul Victoria, iar autorităţile au anunţat că au demarat o anchetă, informează BBC, potrivit news.ro.

Eucaliptul este habitat important pentru koala. Copacii din această plantaţie au fost tăiaţi în luna decembrie. Au rămas câţiva, izolaţi, unde s-au refugiat animalele.

Mai mulţi koala au murit de foame în copacii rămaşi, iar alţii au fost ucişi de buldozere.

Aproximativ 80 de koala supravieţuitori au fost salvaţi şi sunt îngrijiţi acum.

Citește și: Președintele Academiei Române, despre revolta anti-imigranți din Harghita: Întâmplarea este, mă tem, cu rădăcini mult mai profunde

În ultimele luni, zeci de mii de koala au murit în Australia din cauza incendiilor de vegetaţie care au afectat continentul.

Marsupialul este listat de Ministerul australian al Mediului ca specie „vulnerabilă”.

După exploatarea plantaţiei în decembrie, organizaţia de mediu Friends of the Earth a primit numeroase semnale că sute de koala sunt înfometaţi.

Departamentul pentru Mediu, pământ, apă şi planificare a anunţat că este pregătit să pună sub acuzare responsabilii pentru acest incident. Nu este clar deocamdată ce companie se află în spatele exploatării plantaţiei. Animals Australia a transmis că face o anchetă proprie, la fel şi Australian Forest Products Association.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.