Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zeci de mii de americani au cerut Netflix să oprească un serial considerat o 'blasfemie'

netflix

O organizaţie creştină americană, şocată de conţinutul serialului britanic "Good Omens", a lansat o petiţie pentru retragerea producţiei de pe platforma Netflix, potrivit BFM TV, potrivit news.ro.

Citește și: Mircea Badea îl atacă dur pe Klaus Iohannis: ‘Câinele nu pleacă de la măcelărie’

Aproape 20.000 de persoane au semnat această scrisoare deschisă, fără să-şi dea seama că Netflix nu are nicio legătură cu asta. Amazon Prime Video este cea care difuzează serialul cu şase episoade.

"Good Omens" spune povestea colaborării dintre un înger (interpretat de actorul Michael Sheen) şi un demon (David Tennant) pentru a împiedica sfârşitul lumii. Pentru asta, ei trebuie să se întâlnească cu Antichristul, un băiat în vârstă de 11 ani care nu ştie nimic despre misiunea sa.

Această adaptare a romanului lui Terry Pratchett şi Neil Gaiman a stârnit furia organizaţiei creştine americane Return to Order. În petiţia lansată online, reprezentanţii ei califică serialul drept "blasfemie" şi acuză că "prezintă demonii şi sataniştii drept normali şi chiar buni, doar diferiţi", dar şi că "râd de înţelepciunea lui Dumnezeu".

Citește și: Radu Banciu intervine în războiul dintre Marian Oprișan și ANI: ‘Nici în pânzele albe nu o să îți justifici averea’

Organizaţia este deranjată şi de prezenţa "unui grup de maici sataniste alese să-l crească pe Antichrist", de faptul că "Dumnezeu este dublat de o femeie" şi de cei patru cavaleri ai Apocalipsei, reprezentaţi de "un grup de biciclişti".

"Morala şi legile naturale nu există (...). Este un pas către banalizarea satanismului, reprezentat drept facil şi acceptabil (...) Nu vom tăcea în faţa distrugerii barierelor care sunt înălţate în faţa răului".

Creatorul serialului şi co-autorul romanului, Neil Gaiman, s-a amuzat pe Twitter de confuzia între cele două platforme de streaming: "Îmi place că ei au scris la Netflix pentru a anula "Good Omens". Asta spune tot", a scris el.

 

Amazon Prime Video a reacţionat cu umor faţă de această situaţie, adresându-se Netflix într-un mesaj pe Twitter: "Salut, Netflix, anulăm "Stranger Things" dacă şi voi anulaţi "Good Omens".

Văzând că au greşit, cei de la Return to Order au corectat petiţia: "Această petiţie a citat întâi Netflix drept respinsabil de serialul ofensator "Good Omens. Amazon Video a lansat serialul pe 31 mai. Regretăm eroarea dar revendicările noastre vor fi transmise la Amazon când această campanie se va încheia".

În ciuda acestei greşeli, semnăturile se multiplică. Petiţia a adunat 35.000 de semnături.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.