Ciocnirea unui autobuz care transporta pelerini cu un camion a făcut miercuri cel puţin 21 de morţi şi peste 30 de răniţi, în statul Veracruz, estul Mexicului, au raportat autorităţile locale, potrivit AFP preluat de agerpres.
Responsabilul pe probleme de protecţie civilă din acest stat, Guadalupe Osorno, a precizat că "şaptesprezece corpuri au fost scoase din autobuzul de pasageri şi două din camion. Pe drumul spre spital, unul dintre răniţi a decedat şi mai târziu altul grav rănit".
Pasagerii autobuzului reveneau dintr-un pelerinaj la Basilica Santa Maria de Guadalupe din Ciudad de Mexico şi se întorceau în statul Chiapas (sud) de unde erau originari.
Accidentul a avut loc pe o autostradă care traversa o zonă muntoasă, cu vârfuri la peste 2000 de metri, unde ceaţa complică frecvent vizibilitatea şoferilor.
Primele imagini difuzate de presa mexicană au arătat un autobuz complet ars răsturnat pe şosea şi un camion, de asemenea, ars, cu partea din faţă distrusă.
Dioceza din Tuxtla Gutierrez, în statul Chiapas, a prezentat condoleanţe familiilor victimelor şi şi-a exprimat "regretele profunde".
În 2006, peste 50 de pelerini şi-au găsit sfârşitul în aceeaşi zonă atunci când autobuzul lor s-a prăbuşit într-o prăpastie, după ce autovehiculul a rămas fără frâne.
Zeci de victime în Mexic după un grav accident de circulație în care a fost implicat un autobuz cu pelerini
București
12°C
Articole Similare

345
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
345

57
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
57

1.544
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.544

2.513
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
2.513

42
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
42

1.345
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.345

3.253
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.253

45
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
45

3.252
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.252

2.248
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.248

174
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
174

96
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
96

4.081
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
4.081
















Comentează