Zegrean anunță că era cu adevărat necesar un studiu de impact pe reforma pensiilor magistrațiilor. „Guvernul trebuie să facă studiul de impact

Autor: Alice Draghici

Publicat: 29-12-2025 11:15

Actualizat: 29-12-2025 11:18

Article thumbnail

Sursă foto: agerpres.ro

Fostul judecător al CCR susține că era necesar să existe studiul de impact de la Ministerul Jusitiției legat de perioada de tranziție pentru creșterea vârstei de pensionare a magistraților, așa cum au cerut cei 4 judecători care duminică au părăsit ședința în care urma să se ia o decizie legată pe reforma pensiilor speciale ale magistrațiilor, iar astăzi (luni) nu s-au prezentat la o nouă ședință.

Studiul de impact era necesar

„V-am spus de ieri ca astăzi nu se vor prezenta. (...) Nu vor să voteze această lege, d-aia nu cred că au venit. Doamna președintă a Curții nu știu ce a făcut, dar este judecător raportor și raportul a fost în calculatoare, toată lumea l-a citit și din raport rezultă că este pentru respingerea sesizării. Deci ei nu au mai avut de ce să vină pentru că nu i-a întrebat nimeni”, a declarat fostul judecător CCR, într-o intervenție la Digi24.

Zegrean: La noi nu mai ține nimeni seama de toate acestea

Augustin Zegrean a subliniat că studiul de impact cerut de cei 4 judecători era necesar, iar acesta trebuia întocmit de la început de Guvern care este inițiatorul legii.

CCR amână din nou luarea unei decizii în privința pensiilor speciale ale magistrațiilor. 16 ianuarie este data stabilită

„Că nimeni nu-l bagă în seamă, ăsta e alt aspect. În alte țări parlamentarii merg foarte mult pe studiul de impact. Studiul de impact înainte de adoptarea legii, studiul de impact după adoptarea legii. La noi nu mai ține nimeni seama de toate acestea.

Guvernul trebuie să facă studiul de impact, cel care propune legea trebuie să prezinte și studiul de impact. (...) Ce impact are adoptarea acestei legi? De ce nu au vrut să-l facă nu știu”, e explicat Zegrean.

Președinta CCR a explicat de ce a fost suspendată ședința de azi privind pensiile magistraților.

„Nu a putut să fie întrunit cvorumul. În ședința din 28 plenul a început în formație completă. Azi nu a fost cvorum.

Prevederea legală arată că întreruperea poate să fie făcută dacă cere un judecător.

Pentru că am văzut speculații, cu privire la un studiu de impact, trebuie să precizez că studiul e un act premergător. Nu e o noutate.

Următorul termen, vineri, 16 ianuarie”, a spus Simina Tănăsescu.

”Am constatat şi astăzi, ca şi ieri, că nu a putut fi întrunit cvorumul, dar trebuie precizat că, în şedinţa care a fost stabilită pentru data de 28 decembrie, plenul a început în formaţie completă, el s-a diminuat pe parcursul şedinţei.

Astăzi n-a putut fi întrunit deloc. Pentru că am constatat, am citit, mai citesc şi eu presa, am constatat în presă că unii dintre dumneavoastră au lansat şi unele speculaţii legate de o posibilă amânare a pronunţării sau întreruperea deliberărilor, pot să fac precizări şi în acest sens.

Prevederea legală stabileşte că întreruperea deliberărilor poate fi realizată dacă din punct de vedere, procedural este cerută de un judecător, iar pe fond, cererea este justificată pentru o mai bună studiere a problemelor care formează obiectul dezbatării. Nu pot nici să confirm, nici să infirm nimic legat de vreo astfel de solicitare, întrucât şedinţa de deliberări nu s-a terminat de ieri până astăzi şi nu o să se termine până la următorul termen”, a declarat Simina Tănăsescu.  

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri