Zelenski a numit un fost vicepremier al Canadei în funcția de consilier economic

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 05-01-2026 16:26

Actualizat: 05-01-2026 16:29

Article thumbnail

Sursă foto: Anadolu Ajansı

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a numit-o pe Chrystia Freeland, fost vicepremier al Canadei, în funcția de consilier pentru dezvoltarea economică a Ucrainei, potrivit unui decret prezidențial publicat luni, citat de mediafax.ro.

„Chrystia este foarte bine pregătită în aceste domenii și are o experiență vastă în atragerea investițiilor și implementarea transformărilor economice”, a scris Zelenski într-o postare pe platforma X, conform Politico.

„În acest moment, Ucraina trebuie să-și consolideze reziliența internă, atât pentru redresarea țării, în cazul în care diplomația va da rezultate cât mai repede posibil, cât și pentru a ne întări apărarea, în cazul în care, din cauza întârzierilor partenerilor noștri, va dura mai mult până la încheierea acestui război”, a adăugat Zelenski.

Chrystia Freeland, în vârstă de 57 de ani, a ocupat funcția de vicepremier al Canadei în perioada în care țara era condusă de Justin Trudeau. Mai recent, ea a demisionat în septembrie din funcția de ministru al Transporturilor și Comerțului Intern în cabinetul premierului Mark Carney, pentru a deveni emisarul special al Canadei pentru reconstrucția Ucrainei.

Freeland are rădăcini ucrainene prin mama sa, Halyna Chomiak, și este o susținătoare vocală a Ucrainei.

Numirea lui Freeland reprezintă cel mai recent pas în reorganizarea aparatului prezidențial inițiată de Zelenski. Liderul de la Kiev l-a numit recent pe fostul șef al serviciului de informații militare, Kirilo Budanov, în funcția de șef al administrației prezidențiale.

Liderul ucrainean a explicat că această reorganizare este necesară pentru a consolida poziția de negociere a țării și capacitatea de rezistență în fața evoluțiilor viitoare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri