Zelenski i-a mulțumit Melaniei Trump pentru scrisoarea trimisă președintelui rus, Vladimir Putin, despre copii ucraineni

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 18-08-2025 22:23

Actualizat: 19-08-2025 01:23

Article thumbnail

Sursă foto: Julia Demaree Nikhinson / AP / Profimedia

Preşedintele Ucrainei, Volodomir Zelenski, şi-a exprimat luni, la Casa Albă, recunoştinţa pentru scrisoarea pe care Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, i-a trimis-o preşedintelui rus Vladimir Putin, în care Melania Trump menţiona răpirile şi transferurile forţate de copii ucraineni, informează EFE, potrivit Agerpres.

"Îi mulţumesc foarte mult soţiei dumneavoastră, Prima Doamnă a Statelor Unite. Ea i-a trimis o scrisoare lui Putin despre copiii noştri. Soţia mea, Prima Doamnă a Ucrainei, mi-a dat această scrisoare, nu (este pentru) dumneavoastră, ci (pentru) soţia dumneavoastră", a spus Zelenski, înmânându-i lui Trump o scrisoare de mulţumire la începutul întâlnirii lor de la Washington.

Trump a replicat că "Prima Doamnă a simţit acest lucru foarte profund. A văzut ceea ce vedeţi şi voi şi ceea ce văd şi eu. Este oribil. Iubeşte copiii, are un fiu minunat pe care probabil îl iubeşte mai mult decât oricine, chiar mai mult decât mine - urăsc să recunosc asta".

Preşedintele SUA a adăugat că "a fost o scrisoare foarte frumoasă" şi că a fost "bine primită" de Putin.

În scrisoarea Primei Doamne a SUA, care a fost transmisă la summitul bilateral dintre Trump şi Putin din 15 august, Melania Trump a cerut încetarea războiului pentru viitorul copiilor prinşi în conflict şi a făcut apel la conştiinţa liderilor care au puterea de a lua decizii.

În martie 2023, Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele lui Putin pentru infracţiunile de deportare forţată şi transfer ilegal al copiilor ucraineni în teritorii ocupate de Rusia.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri