Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se va întâlni, joi, cu liderii europeni, în timpul unei deplasări la Copenhaga, informează Rador Radio România.
Potrivit premierului danez, Mette Frederiksen, Zelenski va lua cuvântul la reuniunea Comunității Politice Europene, eveniment la care vor participa aproximativ 50 de șefi de stat și de guvern, precum și lideri ai Uniunii Europene.
De asemenea, șeful statului ucrainean va susține ulterior o conferință de presă comună cu premierul Danemarcei, în cadrul căreia va prezenta rezultatele întâlnirilor cu politicienii europeni.
Comentează