Zelenski: "Suntem realiști, vrem cu adevărat în NATO, dar SUA și altă țări nu ne văd încă acolo" / Ce spune liderul de la Kiev despre recuperarea Crimeei

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 10-12-2025 22:22

Article thumbnail

Sursă foto: Anna Moneymaker / Getty images / Profimedia

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina rămâne realistă în privința aderării la NATO și recunoaște că, în acest moment, nu dispune de suficiente forțe și sprijin pentru a recupera Crimeea, însă poziția privind apartenența peninsulei rămâne neschimbată, scrie Rador Radio România.

În timpul unei discuţii cu presa, marţi seară, un jurnalist BBC i-a adresat lui Zelenski o întrebare privind veridicitatea unei declarații a liderului american, Donald Trump, care, într-un interviu pentru Politico, a afirmat că, la primele negocieri cu dictatorul rus, Vladimir Putin, liderul ucrainean ar fi spus că vrea recucerească peninsula Crimeea şi că Ucraina va fi în NATO.

Ce a recunoscut Zelenski

Președintele Ucrainei a remarcat că nu exclude posibilitatea ca astfel de afirmații să fi fost făcute. "Suntem realiști, vrem cu adevărat în NATO. Din punctul meu de vedere, acest lucru este corect. Dar știm cu siguranță că nici Statele Unite ale Americii, nici alte câteva țări, dacă e să fim sinceri, nu văd încă Ucraina în NATO. Iar Rusia, fără îndoială, nu ne va vedea niciodată acolo", a menționat Volodimir Zelenski.

Vorbind despre Crimeea, șeful statului a recunoscut că Ucraina nu are în prezent suficiente resurse pentru eliberarea peninsulei aflate sub ocupaţie rusă.

"Iar astăzi, în ceea ce privește Crimeea, nu avem forțe să recuperăm complet peninsula noastră ucraineană Crimeea. Poate că asta am spus și la prima întâlnire. Și consider că am avut dreptate", a adăugat președintele.

Liderul de la Kiev e sincer

În același timp, Zelenski a subliniat că lipsa unui sprijin suficient nu schimbă principiile poziției Ucrainei.

"Și, să fiu sincer, da, astăzi, nu avem forțe pentru toate acestea. Nu avem sprijin suficient pentru toate acestea.

Dar am spus asta la prima întâlnire. Cred că aș putea confirma asta și la ultima întâlnire cu Putin", a accentuat Zelenski.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri