Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zelenski vorbește despre pierderile armatei lui Putin: 'Mii, mii de soldaţi ruşi ucişi, pe care nici măcar nu i-a luat cineva'

reuters
zelenski

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu publicat luni că ideea conform căreia Rusia câştigă războiul este doar un "sentiment" şi că Moscova suferă în continuare pierderi grele pe câmpul de luptă, informează Reuters, citat de Agerpres.

Intervievat de The Economist, preşedintele ucrainean nu a furnizat nicio fundamentare a afirmaţiei sale cu privire la pierderile părţii ruse. El a spus că priorităţile Ucrainei în 2024 includ lovirea punctelor forte ale Rusiei în Crimeea pentru a reduce numărul de atacuri asupra ţării sale, precum şi protejarea oraşelor cheie de pe frontul de est.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luna trecută că poziţia Rusiei se îmbunătăţeşte în prima linie şi că nu va opri campania până când nu vor fi atinse obiectivele sale, care includ "denazificarea, demilitarizarea şi statutul neutru" al Ucrainei.

Oficialii ruşi consideră un eşec contraofensiva ucraineană lansată la jumătatea anului 2023 în estul şi sudul ţării.

Nu a existat un răspuns imediat la solicitarea de comentarii din partea oficialilor ruşi cu privire la ultimele declaraţii ale preşedintelui Zelenski.

În declaraţiile sale pentru The Economist, Volodimir Zelenski a recunoscut că "poate că nu am reuşit (în 2023) aşa cum şi-a dorit lumea. Poate că nu totul este atât de rapid pe cât şi-a imaginat cineva". Dar ideea că forţele ruse câştigă este doar un "sentiment", a mai afirmat şeful statului ucrainean, invocând pierderile grele ale Rusiei în oraşul asediat din est, Avdiivka, pe care l-a vizitat săptămâna trecută."Mii, mii de soldaţi ruşi ucişi, pe care nici măcar nu i-a luat cineva", a spus el în interviul susţinut virtual.

În schimb, a salutat "rezultatul uriaş" al forţelor ucrainene reprezentat de străpungerea blocadei ruseşti din Marea Neagră ce a permis exporturile de cereale prin intermediul unei noi rute de-a lungul coastei sale de sud.

Dacă Ucraina ar pierde războiul, a spus el, Rusia ar fi încurajată să avanseze împotriva altor ţări, deoarece "Putin simte slăbiciune ca un animal, pentru că este un animal. El simte sângele, îşi simte puterea".

Având în vedere că sprijinul suplimentar pentru Ucraina se confruntă cu obstacole în Statele Unite şi Uniunea Europeană, sunt necesare mai multe eforturi pentru a convinge lumea că apărarea Ucrainei înseamnă apărarea lumii, a spus el."Poate că ceva lipseşte. Sau poate lipseşte cineva", a spus el."Cineva care poate vorbi despre Ucraina ca fiind o apărare a noastră, a tuturor".

Rusia a spus că este pregătită pentru discuţii de pace dacă Ucraina ţine cont de "noile realităţi", sugerând o recunoaştere a faptului că Rusia controlează aproximativ 17,5% din teritoriul ucrainean. Volodimir Zelenski a respins orice idee că Moscova ar fi interesată de discuţii şi a invocat în acest sens valurile repetate de lovituri aeriene ale Rusiei."Văd doar paşii unei ţări teroriste", a spus el. Orice apel rus la discuţii, a spus el,"nu este pentru că sunt oameni drepţi, ci pentru că nu au suficiente rachete, muniţie sau trupe pregătite. Au nevoie de această pauză să îşi restabilească puterea. Şi apoi, cu toată forţa lor, să întoarcă pagina acestui război", a opinat preşedintele Ucrainei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.