Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zgonea, făcut praf de colegi: ”Este o trompetă. Face declarații sforăitoare!”

trompeta
Deputatul PNL, Dan Motreanu, susține că Valeriu Zgonea a devenit o ”trompetă a majorității parlamentare” și în calitate de președinte al Camerei dă dovadă de lipsă de cunoaștere a Regulamentului.  ”Declaraţiile de astăzi ale domnului Valeriu Zgonea, Preşedintele Camerei Deputaţilor, denotă faptul că domnia sa nu cunoaşte prevederile Regulamentului după care funcţionează cele două Camere şi minte atunci când invocă necesitatea cvorumului pentru prezentarea în plenul reunit a moţiunii de cenzură. Domnul Zgonea este o trompetă a majorităţii parlamentare controlate de PSD care încearcă din toate puterile să boicoteze moţiunea de cenzură depusă săptămâna trecută de către 231 de parlamentari. Înainte de a mai face astfel de declaraţii sforăitoare, domnul Zgonea ar fi trebuit să-şi facă temele şi să se consulte cu ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Eugen Nicolicea, care în data de 17 decembrie 2010 susţinea că prezentarea unei moţiuni de cenzură nu este condiţionată de existenţa cvorumului de şedinţă. Mai mult, domnul Nicolicea invoca decizia Curţii Constituţionale nr. 55/2001 care validează faptul că cvorumul nu este necesar decât în procedura de vot. Atunci ca şi acum, această prevedere este în vigoare şi stipulată foarte clar în art 52 al Regulamentului şedinţelor comune. Astfel, cvorumul este necesar doar pentru adoptarea de legi, hotărâri sau moţiuni de cenzură, şi în niciun caz la momentul prezentării textului moţiunii. Moţiunea de cenzură este un ghimpe în coasta PSD, care utilizează aceleaşi tehnici de manipulare şi minciună atât în campania electorală cât şi în Parlament, încâlcând la comanda lui Valeriu Zgonea dispoziţiile regulamentare şi constituţionale şi apelând la tot felul de tertipuri pentru a amâna inclusiv prezentarea moţiunii în această săptămână. Nu ne-ar mira nici dacă premierul va absenta de la această prezentare beneficiind de „consultanţa” şi complicitatea preşedintelui Valeriu Zgonea, motiv pentru care preşedintele Camerei Deputaţilor trebuie să-şi prezinte public scuze în faţa cetăţenilor acestei ţări pentru modul abuziv şi arbitrar în care conduce această instituţie. Totodată, îi solicit domnului ministru Eugen Nicolicea, să prezinte public argumentaţia pe care a susţinut-o in plenul reunit din data de 17 decembrie 2010, împiedicându-l astfel pe domnul Zgonea să mai mintă cetăţenii acestei ţări”, arată Dan Motreanu, într-un comunicat de presă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.