Zion Williamson, starul echipei New Orleans Pelicans, acuzat de agresiune sexuală

Autor: Anca Flondor

Publicat: 31-05-2025 11:37

Actualizat: 31-05-2025 14:37

Article thumbnail

Sursă foto: @NBA

Zion Williamson, starul echipei New Orleans Pelicans, una dintre vedetele NBA, face obiectul unei plângeri pentru agresiune sexuală, potrivit informaţiilor furnizate, vineri, de instanţele din Los Angeles.

Reclamanta (Jane Doe) a depus o plângere la un tribunal civil din Los Angeles, susţinând că a fost abuzată sexual de două ori într-un apartament din Beverly Hills în 2020.

Reclamanta, care îi cere despăgubiri lui Zion Williamson, 24 de ani, numărul 1 pe lista de selecţie în 2019, a adăugat că, pe lângă aceste agresiuni sexuale, jucătorul „a continuat să o abuzeze, să o violeze, să o agreseze şi să o bată, în California şi în alte state, până la sfârşitul relaţiei lor în 2023”.

Potrivit informaţiilor publicate de tribunalul din Los Angeles, Williamson şi Jane Doe au avut o relaţie între 2018 şi 2023. Într-o declaraţie trimisă prin e-mail către AFP, avocaţii lui Williamson au declarat că acuzaţiile sunt „categoric false” şi au precizat că echipa juridică a jucătorului va depune o cerere de daune pentru defăimare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri