Ziua Armatei României, marcată pe 25 octombrie, va fi sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din ţară, în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români potrivit Agerpres
În Bucureşti, vineri, de la ora 9,00, la Monumentul Eroilor Patriei din al Doilea Război Mondial (Universitatea Naţională de Apărare) şi la Monumentul Eroilor Genişti (Piaţa Leu) vor avea loc ceremonii militare şi religioase de depuneri de coroane şi jerbe de flori; la Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I" - va avea loc "Ziua Porţilor Deschise", iar la Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor - "Ziua Porţilor Deschise la Castelul Ţepeş" şi marcarea împlinirii a o sută de ani de la instituţionalizarea domeniului cultul eroilor în România, prin înfiinţarea Societăţii Mormintele Eroilor Căzuţi în Război, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN) transmis, marţi, AGERPRES.
De la ora 9,30, în Parcul Carol I se va desfăşura o expoziţie de tehnică şi echipamente militare, standuri de promovare a carierei militare, standuri de carte, miniconcert de muzică de fanfară susţinut de către Muzica Reprezentativă a MApN, spectacol folcloric cu participarea Ansamblului artistic "Doina" al Armatei, atelier de instrucţie pentru promovarea carierei militare "Military Boot Camp" şi exerciţii demonstrative EOD, de tip Drill-team, căţărare şi tiroliană.
Începând cu ora 10,00, la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I va avea loc o ceremonie militară de depuneri de coroane de flori, ceremonia de decorare a Drapelului de Luptă al Comandamentului Forţelor Întrunite şi de depunere a jurământului militar de către elevi şi studenţi din instituţii militare de învăţământ, simultan cu survolarea zonei de către aeronave ale Forţelor Aeriene Române.
Tot în Bucureşti, de la ora 10,00, la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române va avea loc "Ziua Porţilor Deschise" şi vernisarea expoziţiei "45 de ani de la primul zbor al aeronavei IAR 93", iar de la ora 19,00, o ceremonie de retragere cu torţe pe itinerariul Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I, Palatul Parlamentului, Palatul Cotroceni, Brigada 30 Gardă "Mihai Viteazul" (Bulevardul Timişoara).
La Carei, vineri, de la ora 14,00, în Parcul Karoly vor avea loc exerciţii demonstrative, prezentare de tehnică militară şi atelier de tehnici de supravieţuire, iar de la ora 16,30, la Ansamblul monumental "Glorie Ostaşului Român" va fi organizată o ceremonie de depuneri de coroane şi jerbe de flori şi ceremonie de acordare de distincţii Drapelelor de Luptă ale unor unităţi militare, simultan cu survolarea zonei de către aeronave ale Forţelor Aeriene Române şi cu sosirea "Ştafetei Veteranilor", care a plecat din Capitală pe 17 octombrie.
La Satu Mare, de la ora 15,00 va avea loc o ceremonie de depuneri de coroane de flori la Monumentul Ostaşului Român.
Ceremonii similare vor avea loc în toate garnizoanele din ţară şi la monumentele eroilor. În teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militari români se vor desfăşura ceremonii militare, activităţi cultural-educative şi videoteleconferinţe.
De asemenea, ceremonii de depunere de coroane de flori vor fi organizate la monumentele ostaşilor români din Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Republica Moldova şi Ungaria.
Ziua Armatei Române - Manifestări în principalele garnizoane din ţară şi în bazele din străinătate
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

834
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
834

614
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
614

624
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
624

1.037
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
1.037

1.831
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
1.831

14
Incendiu de vegetaţie uscată lângă vagoane încărcate cu motorină, în Alba: pompierii acționează cu două autospeciale
14

42
Sfarșit tragic în Satu mare: persoană decedată după ce a fost prinsă sub un mal de pământ
42

2.891
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.891

4.324
Se anunță cozi infernale pe Valea Oltului - Restricții majore de circulație până în iunie
4.324

14
Începe prima ediţie din România a "Robotics for Good: Youth Challenge" – unde va avea loc
14

32
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
32

1.477
Adrian Sârbu a scăpat de dosarul de evaziune fiscală de 4 milioane de euro. După 12 ani faptele s-au prescris
1.477

501
Nou mesaj Ro-Alert la Tulcea, al treilea de vineri. Ținte semnalate în apropierea graniței cu Ucraina
501
















Comentează