DNA cere arestarea deputaţilor Ioan Adam şi Ion Diniţă

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 19-11-2014

Actualizat: 19-11-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Camera Deputaţilor a aprobat marţi ridicarea imunităţii parlamentarilor Ioan Adam (PSD) şi Ion Diniţă (PC), în urma cererii de arestare venite din partea DNA. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca joi, 20 noiembrie, de la ora 14.00, cererile DNA de arestare a celor doi aleşi.

Deputatul PSD de Braşov Ioan Adam este acuzat de implicare în retrocedarea ilegală a 43.000 de hectare de pădure şi de prejudicierea statului cu peste 300 de milioane de euro. În dosar au fost deja arestaţi Viorel Hrebenciuc şi fiul acestuia.

Diniţă este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Diniţă este implicat în dosarul de corupţie al baronului PNL de Braţov, Aristotel Căncescu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri