Ziua Europei, 9 mai, va fi sărbătorită la Sibiu într-un mod inedit, cu un maraton de vaccinare la sediul Filarmonicii de Stat, iar în faţa clădirii va avea loc un concert, informează un comunicat de presă remis AGERPRES de Consiliul Judeţean.
Persoanele care doresc să se vaccineze cu Pfizer o pot face pe 9 mai, la Filarmonica din Sibiu, fără programare.
"Pe 9 Mai, de Ziua Europei, între orele 9.00 şi 21.00, te invităm la Filarmonica de Stat Sibiu să pui umărul pentru ca într-un viitor apropiat să putem circula din nou fără restricţii, oriunde în lume. Vei avea parte de o experienţă inedită de vaccinare, în compania câtorva dintre cei mai îndrăgiţi artişti ai Sibiului. Peste 10 instituţii publice şi artistice din judeţ şi-au unit eforturile pentru Summit-ul Muzical al Vaccinării, un eveniment care şi-a propus să crească numărul sibienilor care se vaccinează. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Sibiu împreună cu Filarmonica de Stat Sibiu, Crucea Roşie Sibiu, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi Spitalul CFR. Persoanele care doresc să se vaccineze cu Doza 1 de Pfizer o pot face fără programare, în foaierul Filarmonicii de Stat Sibiu unde cele două spitale sibiene şi Crucea Roşie Sibiu au mobilizat un număr de 6 medici, 16 asistenţi medicali şi 5 registratori medicali, la care se adaugă voluntarii de la Crucea Roşie 2 medici şi 4 asistenţi", se precizează în comunicat, citat de Agerpres.
Dozele de vaccin sunt puse la dispoziţie de Direcţia Sanitară Sibiu. În deschiderea evenimentului, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, şi directorul Filarmonicii de Stat Sibiu, dirijorul Cristian Lupeş, va lua cuvântul medicul Simina Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Bucureşti.
Maratonul de vaccinare va fi dublat de un maraton artistic inedit, care se va desfăşura în aer liber, pe esplanada Sălii Thalia, care se află în sediul Filarmonicii de Stat.
Autorităţile sunt pregătite cu 500 doze de vaccin pentru echipele mobile din cadrul evenimentului, care pot fi la nevoie suplimentate.
Ziua Europei va fi sărbătorită la Sibiu cu un maraton de vaccinare
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

112
Scandal în lanț: Spital privat închis de DSP – acum 6 luni funcționa fără autorizație după moartea unei gravide
112

1.613
Alexandru Rafila, șocat de explicațiile foștilor miniștri USR, în scandalul Pfizer: Cineva a pus o bombă și îi critică pe care au încercat să o dezamorseze
1.613

51
Oficialul român care și-a dat sângele, la propriu, celor care au nevoie: a donat 18 L de sânge în 40 de acțiuni / „Donez de când eram studentă”
51

32
Mobilizare impresionantă la Cluj: sute de persoane au donat sânge în cadrul unei campanii
32

59
110 copii cu mucoviscidoză, tratați la Timișoara: speranța de viață este în creștere
59

89
FACIAS va cere în justiție recuperarea celor peste 600 de milioane de euro pierduți de România în procesul cu Pfizer
89

37
O persoană a decedat din cauza gripei săptămâna trecută, potrivit INSP
37

33
„Poartă-mă în Aprilie”: Gestul simbolic care promovează empatia pentru persoanele cu autism
33

25
61 de cazuri de rujeolă au fost înregistrate în Bulgaria
25

9.578
Bubuie scandalul Pfizer: plângere la DNA împotriva fostului ministru PSD al Sănătății, Alexandru Rafila
9.578

38
Crește numărul copiilor cu TSA din Vaslui care primesc terapie decontată
38

4.244
VIDEO Victor Ciutacu îi face praf pe Vlad Voiculescu și Florin Cîțu, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: DNA nu a mai mișcat nimic în dosarul cu vaccinuri
4.244

175
Patru psihologi, un medic şi un asistent de la Psihiatria SJU Piatra-Neamţ - absenţi din spital în timpul programului
175
















Comentează