DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ziua Marinei, sărbătorită la TVR cu premiere şi ediţii speciale - Manifestările din Portul Militar şi în Portul Tomis vor fi transmise de la ora 10.00

Ziua Marinei

Posturile Televiziunii Române au pregătit pentru Ziua Marinei, sărbătorită la 15 august, ediţii speciale, liturghie, filme şi concert, potrivit news.ro.

„Ediţie specială" dedicată Zilei Marinei Române la TVR 1

Prilej de onor al celor care şi-au legat destinele de întinderile de ape, Ziua Marinei Române este aniversată an de an odată cu sărbătoarea creştină a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni, pe 15 august. Luni dimineaţă, manifestările de la Constanţa vor începe la ora 10.00 în Portul Militar şi în Portul Tomis, putând fi urmărite în direct, la TVR 1, într-o „Ediţie specială" dedicată Zilei Marinei Române. Ceremonia este transmisă în direct şi de TVR INFO.

Evenimentul va cuprinde ceremonialul de ridicare a Pavilionului, Geacului şi Marelui Pavoaz la bordul navelor militare şi la catargul de la Comandamentul Flotei, concomitent cu intonarea Imnului Naţional al României şi tragerea a 21 de salve de tun. În Portul Militar, festivitatea va începe cu serviciul religios şi va fi urmată de discursurile oficiale ale preşedintelui Klaus Iohannis şi ale ministrul Apărării, Vasile Dâncu şi de vizitarea navei-şcoală „Mircea", recent întoarsă dintr-un marş internaţional de instrucţie. Spectaculoase vor fi defilarea aviaţiei şi salutul elicopterelor. În Portul Tomis, pe lângă expoziţia de tehnică şi echipamente militare şi parada de costume de epocă, asistăm chiar la sosirea Zeului Neptun.

Românii din afara ţării asistă, de asemenea, la ceremonie, urmărind „Ediţia specială", simultan, la TVR Moldova şi TVR Internaţional.

Film şi divertisment la TVR 2

Concertul extraordinar „Ave Maria", susţinut de Corul Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin", premiera filmului „Maria, Regina României", în regia lui Alexis Sweet Cahill, dar şi transmisiuni în direct de la festivităţile pregătite de Forţele Navale Române din Constanţa, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galaţi, Bucureşti şi Bicaz se numără printre programele de sărbătoare pregătite de TVR 2 de Sfânta Mărie Mare.

Luni, de la ora 16.00, Liana Stanciu ne invită să urmărim o ediţie specială „În Direct cu Viaţa". Timp de două ore, telespectatorii se vor întâlni cu cele mai iubite „Mării" ale showbizului, artei sau sportului românesc. Şi tot atunci, vedem în direct transmisiuni de la malul Mării Negre, unde Zeul Neptun va da startul unui exerciţiu demonstrativ naval, prezentat de structuri ale forţelor navale, aeriene, terestre, ale forţelor pentru operaţii speciale, precum şi structuri ale Gărzii de Coastă.

De la ora 20.00, Irina Păcurariu ne invită să o revedem pe artista Maria Buză, într-o ediţie „Reţeaua de Idoli", despre care spunea: „Iubita şi talentata Maria Buză îşi pune sufletul pe masă în una dintre cele mai sincere şi mai emoţionante întâlniri la care puteam spera".

Programul special dedicat celei de-a 120-a aniversări a Zilei Marinei Române continuă, de la ora 21.00, cu un concert extraordinar - „Ave Maria", susţinut de Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin" pe faleza Cazinoului din Constanţa. Evenimentul unic de la malul Mării Negre porneşte de la un concept artistic ce îmbină sunetul inconfundabil al acestui celebru ansamblu şi o complexă regie de lumini şi imagini. Actorul Marius Manole va completa programul „Ave Maria" cu interpretarea unei colecţii emoţionante de psalmi.

Spectacolul va fi întregit de vocile copiilor corului Cantus Mundi din Constanţa, precum şi de o scenografie spectaculoasă şi un design de lumini ce vor pune în valoare celebra faleză a Cazinoului constănţean. Regia spectacolului „Ave Maria" este semnată de Emil Pantelimon, iar conducerea muzicală aparţine Annei Ungureanu. Designul de lumini este coordonat de Alin Popa, video mapping-ul de Dorin Popovici, iar sunetul de Gabriel Scîrlet.

Imediat după încheierea concertului, de la 22.30 telespectatorii TVR 2 sunt invitaţi la film. Drama istorică „Maria, Regina României" (România, 2019), în regia lui Alexis Sweet Cahill, cu Roxana Lupu, Adrian Titieni, Daniel Plier, Şerban Pavlu, Anghel Damian şi Ronald Chenery în rolurile principale, a fost filmată în Bucureşti, Paris şi Londra. Producţia cinematografică difuzată în premieră la TVR 2 a avut lansarea pe 8 noiembrie 2019, la o sută de ani de la recunoaşterea internaţională a Marii Uniri la Conferinţa de Pace de la Paris.

În primăvara anului 1919, imediat după încheierea Primului Război Mondial, într-o Românie marcată de sărăcie şi de controverse politice, Regina Maria luptă să-şi aşeze ţara pe harta Europei. La Conferinţa de Pace de la Paris, ea va face lobby pentru recunoaşterea internaţională a Marii Uniri, reuşind să obţină sprijinul celor trei mari decidenţi care vor trasa graniţele lumii: prim-ministrul britanic Lloyd George, prim-ministrul francez Georges Clemenceau şi preşedintele american Woodrow Wilson.

Transmisiuni religioase, la TVR 3

Şi TVR 3 dedică o serie de programe zilei de Sfânta Maria. De la 8.50, într-o ediţie specială „Lumină din lumină", urmărim Sfânta Liturghie Arhierească, în transmisiune directă de la catedrala arhiepiscopală majoră „Sfânta Treime" din Blaj.

În fiecare an, la 15 august, zeci de mii de credincioşi catolici se îndreaptă în pelerinaj spre Sanctuarul Naţional al Maicii Domnului de la Cacica, unde au loc celebrări speciale. De la ora 10.45, realizatoarea şi moderatoarea Carmen Olaru ne propune un dialog în direct cu preotul Cristian Diac, consilier episcopal, redactor la Oficiul pentru Comunicaţii Sociale, în ediţia specială „Lumina Creştinului". Ediţia cuprinde şi momente din Sfânta Liturghie din ziua de Hram a Sanctuarului Sfintei Fecioare de la Cacica.

Iar la ora 17.00, telespectatorii TVR 3 văd, sub genericul „Madrigal - Sunetul Perfecţiunii", un concert susţinut de Corul Madrigal „Marin Constantin", la Zagreb, în luna iunie, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de relaţii diplomatice româno-croate.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.