Legendele spun că vântul este copilul făcut din vis de o fată de împărat sau că a fost un înger care nu L-a ascultat pe Dumnezeu, fiind blestemat să plângă întruna, să suspine şi să rătăcească prin lume, lovindu-se de tot ce întâlneşte, chiar şi de firele de iarbă, colindând lumea să-şi găsească iubita răpită, potrivit Agerpres.
Vântul i-a fost omului când benefic, când nefast. I-a adus hrana la bună vreme, căldura sau răcoarea, ploaia sau zăpada. Deopotrivă, i-a fost şi nefast, când furia acestuia a dezrădăcinat pădurile sau a adus poluare.
Pentru importanţa pe care o are, mai ales ca energie curată a viitorului, din 2007, în fiecare an, pe 15 iunie, este sărbătorită Ziua Mondială a Vântului, iniţiatori fiind Asociaţia Europeană a Energiei Eoliene şi Consiliul Mondial al Energiei Eoliene.
Preşedintele Societăţii de Geografie din România (SGR) şi director al Centrului pentru Dezvoltare Regională, Studii Transfrontaliere şi Amenajare a Teritoriului al Universităţii de Vest Timişoara (UVT), prof. Nicolae Popa, a declarat pentru AGERPRES că fenomenul vântului a fost abordat ştiinţific în secolul XIX, pe domeniul geografiei, probabil odată cu eruditul Alexander von Humboldt, care a avut numeroase studii şi cercetări despre fenomenele naturale, inclusiv despre circulaţia aerului.
Sursa foto: Arhiva Radu Trifan
"La noi, în secolul XX, a fost climatologul Nicolae Topor, poate chiar şi puţin înainte de acest moment, dar studii serioase despre vânt avem din a doua jumătate a secolului XX. În ştiinţă, la noi, vântul este cam 'tinerel', dar în alte părţi a fost studiat cu mult înainte. Circulaţia generală a atmosferei este mânată de vânturi, iar pentru viaţa noastră cotidiană, vânturile au o importanţă deosebită. Vânturile contribuie, de exemplu, şi la modelarea reliefului, prin eroziunea eoliană şi transportul particulelor de rocă sau de sol. Probabil, în post-glaciar, vântul a contribuit la formarea stratului de loess în unele părţi pe Glob, inclusiv din România, care asigură substratul pentru formarea unor soluri foarte fertile. De asemenea, vântul a putut avea efect şi asupra modificărilor unor cursuri de apă, nu direct, ci prin mişcări ale dunelor de nisip spre anumite direcţii, cum s-a întâmplat în Bărăgan, de-a lungul Călmăţuiului sau al Siretului sau unde există dune fluviale ori maritime. Vântul are roluri benefice în viaţa biosferei, transportă polenul, seminţele şi ajută la răspândirea şi perpetuarea unor specii de plante, contribuind la polenizarea naturală, are rol în reglarea regimului precipitaţiilor, în producţia agricolă", explică prof. Nicolae Popa.
Vântul prezintă şi un risc natural când bate cu putere provocând pagube materiale şi umane. În zona montană din România, spune specialistul, s-a întâmplat să fie doborâţi de vânt copaci pe zeci sau sute de hectare, care au stat la pământ mai bine de zece ani, iar lemnul a putrezit şi nu a mai putut fi folosit.
"Asupra vântului, omul nu are influenţă, la scară mare. Omul a avut impact semnificativ asupra a două componente, dar nu în zilele noastre neapărat, ci mai degrabă în istoria mai veche a umanităţii, când preocupările principale erau din sfera gestionării pământului pentru procurarea resurselor. În perioadele preistorice ale evoluţiei omenirii, în urmă cu peste 10.000 de ani - 30.000 de ani, au avut loc cele mai semnificative reduceri ale suprafeţei forestiere, a biodiversităţii, prin extincţia puternică a regnului animal, a animalelor mari, care reprezentau pericol pentru om şi au dispărut. Urmele lor au rămas doar în arheologie. În ultimii 30 de ani, suprafeţele împădurite au crescut semnificativ", arată prof. Nicolae Popa.
Vântul poate contribui, însă, indirect, şi la poluarea mediului, prin purtarea pulberilor unor substanţe cu efect nociv asupra sănătăţii umane, aşa cum este transportul sporilor de ambrozie sau cum a fost în cazul accidentului nuclear de la Cernobâl, când vântul a împrăştiat norii radioactivi prin întreaga Europă.
"În urmă cu 30 de ani, în Cehia se uscau pădurile şi oamenii nu ştiau de ce. Cercetătorii au descoperit că, din puternica regiune a industriei carbonifere din Ruhr, vântul prelua fumul şi noxele şi le transporta pe deasupra Germaniei, unde nu aveau obstacole, fiind zonă de şes, până la Munţii Cehiei, unde se formau ploile acide. Percepţia eoliană a vântului, tradusă în expresii, este mai degrabă negativă decât pozitivă: 'vânt rău', 'prin buzunare bate vântul', 'ca vântul', 'a se da în vânt', 'vorbă în vânt', 'pe-aici bate vântul', 'seamănă vânt, culege furtună'; 'a arunca banii în vânt', 'a se apleca după cum bate vântul', 'a face vânt cuiva'. În Banat, avem un vânt local caracteristic, Coşava, studiat de mai multe persoane. Este un vânt uscat, puternic, care topeşte zăpada. Fiecare regiune a ţării are câte un vânt local caracteristic", spune profesorul.
Oamenii au folosit puterea vântului ca sursă gratuită de energie de sute de ani, fără să ştie că se numeşte energie eoliană. Aşa au apărut morile de vânt, de care sunt legate, de asemenea, multe legende, fiind considerate puncte care coagulau comunitatea, locuri de întâlnire pentru oameni.
"Vântul a fost una dintre sursele de energie cele mai uşor de folosit, gratuite şi în zonele în care s-a pretat folosirea lui oamenii au construit mori pentru măcinat grâne. În Banat, zonele în care s-au construit mori de vânt au fost preponderent în zona de câmpie, în zona Tisei, unde şi vântul este suficient de puternic. Au existat mori de vânt pentru măcinatul grânelor şi în Clisura Dunării, care şi astăzi este puternic exploatată din punct de vedere al centralelor eoliene. Morile erau puncte care coagulau comunitatea. Moara de vânt, în mentalul colectiv, era un loc foarte îndrăgit, era o construcţie care inspira şi stârnea multe emoţii, amintiri, un loc de întâlnire pentru localnici, unde se ţeseau poveşti, se înfiinţau familii şi de aceea moara de vânt este foarte prezentă în literatură, în poezie, chiar dacă astăzi au dispărut din peisaj", declară, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Acasă în Banat şi membru al Societăţii Internaţionale Mulinologice, Radu Trifan.
Toate morile de vânt din judeţul Timiş au devenit istorie, unele fiind distruse de incendii, altele puse la pământ de regimul comunist, care vedea în aceste construcţii simboluri ale chiaburilor.
În alte ţări, cum ar fi Olanda sau Germania, morile de vânt au fost salvate, restaurate şi folosite pentru producerea de energie electrică sau ca obiective cu caracter istorico-muzeal. La noi, nu mai există nicio moară care să poată fi recondiţionată.
"Toate morile de câmpie au fost demolate complet, nu mai există nicio urmă. Au fost distruse, în general, chiar la începutul secolului XIX, iar ultimele care au existat după cel de-Al Doilea Război Mondial, până în anii '50, când avem cunoştinţă despre ele. Timişul era o zonă bogată în mori de vânt, la Tomnatic erau şapte mori de vânt, cea mai apropiată de noi era la Freidorf (actual cartier al Timişoarei), unde se construise o moară de tip olandez, dar a fost demolată. Cei care le-au construit au fost morari întreprinzători. La mijlocul secolului XIX a apărut motorul cu abur, motorul Diesel, care a adus îmbunătăţiri fenomenale în industrie. În unele cazuri, înşişi proprietarii şi-au demolat morile de vânt pentru a construi în locul lor altele, cu abur, mai profitabile. Alte mori au dispărut pentru că au ars; orice moară este în pericol să ardă pentru că procesul de măcinare a făinii duce la încărcarea negativă a aerului, care la un moment dat, dacă nu este bine aerisit, se poate produce un incendiu. La morile moderne nu se punea problema, pentru că au un sistem de aerisire performant. Apoi, morile erau un simbol al bogătaşilor, al burgheziei, iar după anii '40 au fost demolate, ca multe alte obiective industriale. În Rusia şi Polonia, de exemplu, morarii erau împuşcaţi pe loc, iar morile, demolate, pentru că erau întreprinderi private. Astfel, statul a preluat controlul asupra industriei morăritului, aşa cum s-a întâmplat şi în România", relatează Radu Trifan.
Cu toate că pusta timişeană este propice folosirii vântului ca sursă de energie eoliană, în judeţ nu există parcuri eoliene.
Rămâne vie doar legenda care spune că feciorii vântului vor sufla cenuşa, la sfârşitul lumii, după ce pământul va fi ars, şi vor face pământul curat, cum a fost la început.
Comentează