Ziua Naţională a Marocului este celebrată cu un concert extraordinar de muzică andaluză, pe 30 iulie, la Opera Naţională Bucureşti (ONB), potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al ONB transmis, luni, AGERPRES, concertul - programat de la ora 17:30 - este prezentat în premieră la Bucureşti de Orchestra Arabo-Andaluză din Fez.
"În această vară, Bucureştiul devine gazda unui eveniment cultural de excepţie, pentru prima dată, prestigioasa Orchestră Arabo-Andaluză din Fez va susţine pe scena Operei Naţionale Bucureşti un concert extraordinar în România, dedicat celebrării Zilei Naţionale a Regatului Maroc.
Evenimentul este o invitaţie într-un univers sonor de o frumuseţe rară, unde muzica devine punte între civilizaţii şi epoci. Născută în epoca de aur a Andaluziei, această tradiţie muzicală - împletire subtilă între influenţe arabe, berbere, iberice şi mediteraneene - este o relicvă vie a armoniei dintre culturi", se arată în comunicat.
În centrul acestei experienţe se află maestrul Mohammed Briouel - dirijor, violonist şi vizionar de renume mondial. Laureat al celor mai înalte distincţii culturale ale Marocului, premiat în Olanda cu Trofeul Edison şi numit Ambasador al Păcii, Briouel este mult mai mult decât un interpret: este păstrător de patrimoniu şi constructor de punţi între lumi. Colaborările sale cu artişti evrei şi europeni au redefinit spaţiul muzicii arabo-andaluze, păstrându-i esenţa şi deschizând-o către o nouă generaţie, precizează sursa citată.
Un moment special va fi dedicat omagierii profesorilor români care, în urmă cu decenii, au predat muzică şi arte frumoase în Regatul Maroc.
"Aceşti mentori, astăzi octogenari, şi-au lăsat amprenta asupra educaţiei artistice marocane, contribuind la un schimb cultural remarcabil între cele două ţări. Prin acest gest, Ambasada Regatului Maroc la Bucureşti aduce un tribut emoţionant unei generaţii de dascăli care, prin harul şi dăruirea lor, au transmis mai departe un tezaur cultural românesc şi au deschis porţi către înţelegere şi apreciere reciprocă prin artă", se mai arată în comunicat.
Orchestra Arabo-Andaluză din Fez, cea mai veche şi respectată formaţie de profil, reînvie acest tezaur artistic cu o autenticitate desăvârşită, folosind instrumente tradiţionale şi versuri în limba arabă clasică, inspirate de misticism sufit, iubire şi reflecţii morale.
Fondată în 1946, orchestra poartă mai departe moştenirea muzicală a oraşului Fez, unul dintre ultimele bastioane ale muzicii andaluze după căderea Granadei.
Biletele pot fi achiziţionate de pe http://tickets.operanb.ro/ şi de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului.
Comentează