DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Zlatan Ibrahimovic: 'Îmi lipseşte convocarea la echipa naţională. Cui nu-i lipseşte, înseamnă că şi-a încheiat cariera de fotbalist'

www.digisport.ro
Zlatan Ibrahimovic Milan

Starul echipei italiene de fotbal AC Milan, Zlatan Ibrahimovic, a afirmat miercuri că îi lipseşte foarte mult selecţia la naţionala Suediei, exprimându-şi speranţa că timpul în care juca pentru prima reprezentativă nu a trecut, scrie AFP.

''Dacă mă întrebaţi, voi fi sincer: da, îmi lipseşte naţionala. Nu este un secret. Cui nu-i lipseşte, înseamnă că şi-a încheiat cariera de fotbalist. Eu nu mi-am încheiat-o'', a declarat atacantul lui AC Milan, în vârstă de 39 de ani, într-un interviu acordat cotidianului suedez Aftonbladet, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Ministrul Finanțelor a făcut anunțul: Am semnat plata externă către CE, reprezentând avans vaccin Covid-19

Întrebat cum i-ar răspunde selecţionerului Janne Andersson în cazul în care acesta i-ar adresa invitaţia de a reveni la naţională, Ibrahimovic a fost mai rezervat: ''Dă-mi timp, trebuie să mă gândesc la asta, aşa aş răspunde''.

În replică, tehnicianul naţionalei a salutat, într-o declaraţie pentru presa sportivă suedeză, modul în care Ibrahimovic a abordat această chestiune.

''Observ că Zlatan vorbeşte într-un mod pe care nu l-a folosit până acum. Aşadar, este firesc să avem o formă de contact în curând pentru a discuta acest lucru în detaliu. Următoarea reuniune a lotului va fi în martie, deci avem timp să vorbim'', a menţionat Andersson.

Zlatan Ibrahimovic a câştigat pentru a 12-a oară în cariera sa trofeul Balonul de Aur, rezervat celui mai bun fotbalist din Suedia, în timp ce Magdalena Eriksson a fost desemnată cea mai bună jucătoare suedeză în 2020, fiind recompensată cu trofeul Balonul de Diamant, cu ocazia unei ceremonii care s-a desfăşurat online.

Ibrahimovic, care a împlinit luna trecută 39 de ani, este golgheterul all-time al reprezentativei Suediei, cu 62 de goluri în 116 selecţii. Evoluţiile sale foarte bune în tricoul lui AC Milan, în acest debut de sezon, a convins juriul să-i acorde primul său Balon de Aur după 2016, anul în care s-a retras din naţionala ţării sale.

Citește și: Ionel Dancă lansează un nou atac la adresa PSD: A făcut tot posibilul să împiedice combaterea răspândirii epidemiei

"Cu un caracter unic, el a prelungit o carieră unică cu un alt capitol senzaţional", şi-a motivat juriul decizia de a-i acorda lui Ibrahimovic acest trofeu, pe care niciun alt fotbalist suedez nu l-a câştigat mai mult de două ori.

La începutul lunii, Ibrahimovic, a relansat speculaţiile privind o posibilă revenire a sa la prima reprezentativă de fotbal a Suediei, postând pe reţelele de socializare o fotografie a sa în tricoul naţionalei, având banderola de căpitan pe braţ, alături de mesajul: ''A trecut mult timp''.

Totuşi, selecţionerul nu l-a convocat pe atacantul lui AC Milan pentru meciurile internaţionale din această lună, iar presa sportivă internaţională scria că şansele ca atacantul să fie rechemat la naţională sunt extrem de mici cât timp pe banca tehnică se află Andersson, în condiţiile în care, în 2018, relaţiile dintre cei doi au fost extrem de încordate, Ibrahimovic acuzându-l pe selecţioner de rasism.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.