Zonele montane depopulate, dar care au un potenţial de dezvoltare turistic şi economic, vor putea beneficia de fonduri în valoare totală de peste 1 miliard de euro prin mecanismul financiar Investiţiţii Teritoriale Integrate, care a fost utilizat, până în prezent, doar de Delta Dunării, a anunţat vineri, cu prilejul lansării unei campanii de informare, ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu potrivit Agerpres.
"La Braşov avem două teritorii, Bran-Moieciu-Fundata şi Ţara Făgăraşului, care s-au adresat Guvernului României de a le sprijini prin acest mecanism. Acesta înseamnă o sumă de bani dedicată acelor teritorii, prin care proiectele să fie finanţate fără a intra în competiţie cu proiecte din restul ţării. Este o manieră de a da atenţie anumitor zone, care au un anumit specific şi nevoi anume", a declarat ministrul Roxana Mînzatu.
Ea a explicat că a pornit o campanie de informare cu privire la maniera în care pot fi obţinuţi aceşti bani, care vor fi alocaţi României în viitorul cadru financiar 2021-2027, sumă care se ridică la 1,1-1,2 miliarde de euro.
"Am început la Braşov, vom continua la Botoşani săptămâna viitoare, ne întâlnim cu primarii, cu grupurile de acţiune locală, cu asociaţiile din comunităţi, le explicăm care sunt paşii de parcurs pentru că vorbim de bani pe perioada 2021-2027, despre pregătirea finanţării din viitorul buget european. (...) Am adus echipa ministerului Fondurilor Europene, echipa tehnică, ministerele Dezvoltării, Agriculturii, experţi de la Banca Mondială, cei care pot să le dea toate îndrumările necesare şi pe cei din Delta Dunării, care aplică deja azi acest instrument de finanţare dedicat", a arătat Mînzatu.
Conform ministrului, ar putea fi finanţate "filme, drumuri, crearea unor structuri de agrement, poate construcţia unei telegondole, a unui cabinet medical, dar toate ca parte a unei strategii pentru un anumit teritoriu", sumele care pot fi acccesate ridicându-se chiar până la 200-300 milioane de euro pe un proiect.
"Le-am transmis mesajul că pentru zonele montane care suferă de depopulare şi care au potenţial turistic şi economic, de revigorare, dacă aplicăm acest mecanism, eu voi fi un partener, fie că vorbim de Ţara Făgăraşului, Munţii Apuseni sau Munţii Rodnei, le dăm tot concursul să pregătim aceste programe dedicate", a mai subliniat ministrul Fondurilor Europene
Zonele montane vor putea să acceseze mecanismul financiar european ITI în perioada 2021-2027
Explorează subiectul
Articole Similare

870
Tot răul spre bine. În imobiliare cifrele reale nu mint
870

2.454
Rezultate LOTO, duminică 22 februarie 2026: Trageri speciale de Dragobete și premii suplimentate - report uriaș la Joker
2.454

46
Tarifele lui Trump - UE aşteaptă de la SUA să respecte acordul comercial din 2025
46

2.388
Un europarlamentar ridică miza pentru finalizarea Drumului expres Craiova-Lugoj: "Nu putem lăsa lucrurile așa"
2.388

91
Virgil Popescu: Interesul judeţului Mehedinţi este mai presus de orice bătălie politică! Drumul expres Craiova – Drobeta Turnu Severin – Lugoj trebuie finalizat!
91

33
AFIR a lansat o licitație de 5,97 milioane lei pentru upgrade-ul infrastructurii IT
33

45
Schimbările climatice impun investiții masive în infrastructura hidrotehnică
45

30
Bursa de la București a câștigat peste 27,5 miliarde de lei la capitalizare într-o singură săptămână
30

50
Oficial BCE: Tarifele vamale au lovit mai puternic SUA decât alte economii
50

174
Donald Trump a calculat greșit: Un oficial al BCE spune că tarifele vamale au afectat cel mai mult SUA
174

82
Trageri speciale Loto de Dragobete, duminică: report de peste 10,5 milioane de euro la Joker
82

100
OpenAI spune că va cheltui 600 miliarde de dolari pentru capacitatea de calcul până în 2030
100

110
Cum au afectat importurile ieftine din China inflaţia în zona euro
110

















Comentează