Zvon: fostul premier pakistanez ar fi fost asasinat în închisoare / Familia cere dovezi că e în viață

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 28-11-2025 15:23

Actualizat: 28-11-2025 15:32

Article thumbnail

Sursă foto: www.newsdrum.in

Fostul premier pakistanez Imran Khan ar fi fost ucis în închisoare. Sunt zvonuri care se răspândesc în Pakistan despre asta, însă nu există încă o confirmare oficială. Oficialitățile - prin reprezentanții pușcăriei unde se află fostul politician - spun însă că acesta e în viață.

Pe măsură ce aceste acuzații neverificate s-au răspândit pe scară largă pe rețelele sociale, familia sa și reprezentanții partidului său au acuzat Poliția că au folosit forța împotriva celor care încercau să se întâlnească cu fondatorul PTI, aflat în închisoare, relatează publicația Business Standard.

Trei dintre surorile lui Imran Khan — Noreen, Aleema și Uzma — au spus că au fost atacate fizic de poliție când au ajuns la închisoarea Adiala din Rawalpindi la începutul acestei săptămâni.

Ele au susținut că ofițerii i-au împins și lovit, în timp ce așteptau în fața porților închisorii, potrivit unui articol al The Economic Times.

Potrivit lor, autoritățile nu au permis o întâlnire de familie cu Khan de mai mult de trei săptămâni, în ciuda cererilor repetate.

Surorile au reiterat această cerere într-o scrisoare adresată poliției din Punjab, spunând că atacul a fost "orchestrat" și realizat "fără provocare". Ele au îndemnat autoritățile să ia măsuri stricte împotriva ofițerilor implicați.

Răspândirea zvonului

Mai multe conturi de social media, în principal din Afganistan, cât și India, au distribuit postări neverificate care susțineau că armata pakistaneză l-ar fi ucis pe Imran Khan în închisoare, notează sursa citată.

Partidul Pakistan Tehreek-e-Insaf (PTI) a declarat că surorile lui Khan și reprezentanții partidului așteptau pașnic în afara închisorii când poliția a lansat un "atac asupra lor" pentru că au cerut o întâlnire cu fostul premier. Partidul a descris incidentul drept un "atac brutal" și a cerut o investigație neutră asupra acțiunilor poliției.

Închisoarea respinge acuzațiile

Khan este stabil și încă în închisoarea Adiala, au declarat oficiali ai guvernului pakistanez, respingând zvonurile privind moartea sa în custodie sau faptul că ar fi fost mutat în secret din facilitățile din Rawalpindi.

"Nu există niciun adevăr în rapoartele despre transferul său din închisoarea Adiala. Este complet sănătos și primește îngrijiri medicale complete", spun oficiali din închisoarea Rawalpindi, citați de presa pakistaneză.

Autoritățile închisorii Adiala au susținut că sănătatea lui Khan a rămas stabilă și că a continuat să primească îngrijiri medicale de rutină. "Speculațiile despre starea sa de sănătate sunt nefondate", a declarat administrația, conform Geo News.

O altă contradicție: condițiile de detenție

Imran Khan este deținut în închisoarea Adiala din august 2023 în mai multe cazuri. Partidul PTI susține că este ținut în izolare completă, fără acces semnificativ la avocați sau materiale de lectură de bază.

Khalid Yousaf Chaudry, membru al echipei juridice a lui Khan, a declarat presei pakistaneze că chiar și cărțile și obiectele esențiale îi sunt acestuia reținute. "Legea junglei prevalează aici, unde doar bestia care conduce are drepturi. Nimeni altcineva nu are drepturi", a spus el.

Pe de altă parte ministrul Apărării Khawaja Asif a declarat că fostul prim-ministru primea "facilități premium". "Verifică meniul mâncării care vine pentru el, nu este disponibilă nici măcar într-un hotel de cinci stele", a spus Asif, adăugând că Khan avea acces la televizor, echipamente de exerciții, un pat dublu și o "saltea de catifea".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri