Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un grup de refugiaţi a intrat în greva foamei la Atena: Vor să plece în Germania pe baza dreptului de reunificare familială

migranti

Un grup de 12 refugiaţi a intrat miercuri în greva foamei în faţa Parlamentului grec şi solicită asigurarea transportului gratuit până în Germania în virtutea dreptului de reunificare familială, relatează agenţiile DPA şi EFE. În total circa 30 de refugiaţi sirieni, irakieni şi afgani participă la acest protest din faţa legislativului grec, unde au instalat o mică tabără de corturi şi au afişat pancarte, pe una dintre ele fiind scris: 'Legăturile noastre de familie sunt mai puternice decât înţelegerile voastre ilegale'.

Ei se plâng în special că autorităţile germane nu respectă termenul maxim de şase luni de la data acceptării solicitanţilor de azil dincolo de care s-au angajat să-i primească şi pe membrii familiilor acestora. Refugiaţii mai reclamă faptul că cei care sunt lăsaţi să plece către Germania sunt obligaţi să-şi plătească biletul de avion. Prin urmare, migranţii participanţi la acest protest cer autorităţilor germane şi elene să pună la dispoziţie 'imediat zboruri charter' gratuite pentru toţi refugiaţii blocaţi în Grecia şi care pot beneficia de dreptul la reîntregire familială în Germania.

Însă ministrul grec al migraţiei, Yannis Mouzalas, a negat că li s-ar fi solicitat refugiaţilor să-şi plătească biletul de avion şi a spus că a primit asigurări din partea Germaniei că acei refugiaţi cărora li s-au acceptat cererile de azil vor ajunge în această ţară, chiar dacă mai există unele întârzieri. 'Ceea ce am reuşit să facem pentru reunificările familiale este că numărul lor a crescut cu 27% anul acesta faţă de anul trecut, şi cu toate acestea suntem acuzaţi că încetinim reunificarea familiilor', a afirmat ministrul grec.

Presa greacă a scris anterior că Germania şi Grecia s-ar fi înţeles în secret în luna mai să încetinească reunificarea familiilor migranţilor rămaşi pe teritoriul grec după închiderea rutei balcanice, relatări dezminţite de guvernul de la Atena. Referindu-se la aceşti migranţi blocaţi în Grecia, majoritatea sirieni, irakieni şi afgani şi al căror număr este estimat la circa 60.000, ministrul Yannis Mouzalas a anunţat că guvernul grec poartă discuţii cu autorităţile locale pentru a se asigura găzduirea lor, inclusiv în hoteluri, şi este avută în vedere creşterea capacităţii unor centre de primire.

Dar în timp ce unii refugiaţi aşteaptă în Grecia plecarea către Germania pentru a fi alături de familiile lor, alţii urmează să fie retrimişi din Germania către Grecia în virtutea Regulamentului de la Dublin (ce reglementează soluţionarea cererilor de azil în UE), care prevede că cererea de azil trebuie depusă în prima ţară unde un refugiat a intrat în UE, conform Agerpres. În baza acestei norme, în Grecia au fost returnaţi din 12 state comunitare până la sfârşitul lunii septembrie 1.003 solicitanţi de azil, cei mai mulţi fiind trimişi înapoi de Germania, respectiv 891.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.