Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șef din cadrul Băncii Naționale a Moldovei reținut, în legătură cu așa-numitul dosar al 'fraudei bancare'

Banca Nationala a Moldovei
Banca Nationala a Moldovei

Ruslan Grate, șef-adjunct de Direcție în cadrul Băncii Naționale a Moldovei și fost administrator special al Unibank, a fost reținut pentru 72 de ore, în legătură cu ancheta din așa-numitul dosar al „fraudei bancare”, arată date ale Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), notează știri.md

Potrivit PCCOCS, este vorba despre condițiile în care s-au eliberat peste cinci milioane de euro din contul garanțiilor bancare din 2015, în cadrul administrării speciale a Unibank, instituite de BNM pe 30 decembrie 2014.

Abuz de serviciu în interesul unui grup criminal

Astfel că, marți 22 iunie, au avut loc percheziții la domiciliul și în biroul de serviciu angajatului BNM. Potrivit PCCOCS, fostul administrator special al Unibank a fost reținut pentru un termen de 72 de ore, în baza bănuielii rezonabile de comitere a abuzului de serviciu în interesul unui grup criminal, iar acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare, cu implicarea acestuia.

În comunicatul PCCOCS numele persoanei reținute nu este precizat, dar sursele spun că acesta este Ruslan Grate, angajat al BNM din anul 1997.

Pe de altă parte, BNM susține că „acțiunile de astăzi ale procurorilor nu sunt bazate pe o decizie definitivă ce ar putea confirma că faptele invocate sunt veridice”.

„Astfel, în lipsa unei decizii finale este prematur de a trage concluzii și de a neglija respectarea principiului prezumției nevinovăției”, consideră Banca Națională.

Amintim că pe 30 decembrie 2014, Banca Naţională a instituit începând cu 30 decembrie 2014, ora 11:30, regimul de administrare specială asupra Unibank pentru o perioadă de 9 luni, iar în calitate de administrator special a fost numit angajatul BNM Ruslan Grate.

Conexiuni cu grupul Șor

Procurorii îl suspectează pe Ruslan Grate că, în 2015, ar fi eliberat 78 milioane lei de la Unibank către entitatea Fortex Opportunities LP, ce ar fi fost afiliată grupului Șor.

De notat că Fortex Opportunities LP a fost fondată pe 20 august 2014 în Edinburgh, Scoția, și avea ca asociați firmele Brixton Venture Limited și Trafford United Limited din offshorul Seychelles. Peste doi ani firma a fost dizolvată.

Cele două companii au figurat și ca fondatori la celebra Fortuna United LP înregistrată în aceeași locație, firmă care pe 26 noiembrie 2014 a garantat rambursarea unor credite de circa 13,7 miliarde de lei, contractate cu o zi înainte de la Banca Socială, de firmele Provolirom SRL, Dracard SRL, Caritas Group SRL și Voximar Group SRL.

Amintim că, la începutul lunii mai 2021, PCCOCS a anunțat că judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus la solicitarea procurorilor prelungirea termenului de arest preventiv, cu încă 20 de zile, în privința lui Ion Ropot, șef de direcție al Băncii Naționale și fost administrator al Băncii de Economii.

Menționăm că și alți foști șefi de la BNM, inclusiv fostul guvernator Dorin Draguțanu, cât și alți foști sau actuali bancheri sunt bănuiți sau învinuți de infracțiuni de spălare de bani în proporții deosebit de mari de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.