Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șeful Casei de Pensii a făcut anunțul așteptat de toți pensionarii: s-a dat ordinul în sistem

infofinanciar.ro
pensie pensionar

Președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a explicat că publicarea în Monitorul Oficial a Normelor de aplicare pentru noua Lege a Pensiilor este un moment foarte important pentru că din acest punct se va semna contractul pentru softul care va efectua recalcularea pensiilor. Dosarele de pensii deja au fost introduse în sistem, în proporție de peste 90%, iar în baza noului soft toate casele de pensii vor efectua recalcularea.

Recalcularea pensiilor va trebui finalizată în august 2024, iar de la 1 septembrie legea va intra în vigoare. Șeful Casei de Pensii arată că nicio pensie nu va scădea, iar în cazul pensiilor mici se vor înregistra creșteri semnificative.

CONSULTAȚI AICI NORMELE DE APLICARE PENTRU NOUA LEGE A PENSIILOR

”În Monitorul Oficial nr.171 din 1 martie 2024 s-a aprobat prin HG.181/28.02.2024 Normele de aplicare a Legii nr.360/2023 privind sistemul public de pensii.

Aceste norme metodologice vin să clarifice mai bine legea 360/2023, nu se abat de la lege, rolul fiind de a clarifica și mai bine unele articole, ajutând atât pe cei care implementează legea cât și pe cei cărora li se adresează, pensionari și viitori pensionari.

În perioada următoare vom semna contractul subsecvent cu firma care asigură mentenanța sistemului informatic integrat al Casei Naționale de Pensii care prevede realizarea softului informatic necesar recalculării pensiilor conform noii legi.

Suntem în linie dreaptă, știm ce avem de făcut și cum trebuie făcut astfel încât la 1 septembrie pensionarii să-și primească drepturile legitime după o viață de muncă.

Avem o certitudine clară care era stabilită deja prin lege și anume faptul că nici o pensie nu va scădea în urma recalculării, majoritatea pensiilor vor avea creșteri, unele chiar substanțiale, aici mă refer la pensiile mici cu un stagiul de cotizare mare.

Țin să mulțumesc tuturor colegilor mei de la Casa Națională de Pensii cât și celor de la ministerul muncii care au fost implicați și au depus eforturi substanțiale în această perioadă. Am lucrat în echipă pentru a reuși să avem aceste norme metodologice foarte bine elaborate.”, scrie Daniel Baciu.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.