Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

100 de militari români vor participa la modulul de pregătire Platinum Eagle 18.1

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam defilare armata militari

O sută de militari din Armata României se vor instrui, în perioada 12 - 16 februarie, în comun cu aproximativ 200 de militari din Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii, la Centrul secundar de instruire pentru luptă al Forţelor Terestre Române, din Babadag, judeţul Tulcea, în cadrul modulului de pregătire Platinum Eagle 18.1, parte a exerciţiului multinaţional Black Sea Rotational Force 18 (BSRF 18). "Armata României este reprezentată de militari din Forţele Terestre Române, reprezentând Brigada 9 Mecanizată 'Mărăşeşti', militari din Forţele Navale Române încadraţi în Batalionul 307 Infanterie Marină şi de personal navigant din Forţele Aeriene Române din cadrul Bazei 86 Aeriană 'Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă'", informează un comunicat al MApN, transmis vineri Agerpres.

Platinum Eagle 18.1 are ca obiective creşterea interoperabilităţii forţelor armate ale ţărilor partenere participante la exerciţiu, menţinerea capabilităţii de dislocare şi instruire în comun prin exersarea sprijinului logistic în comun, dezvoltarea unui mediu regional favorabil cooperării militare multinaţionale şi creşterea de pregătire a militarilor din ţările participante.

"În cadrul acţiunilor de pregătire comună sunt planificate exerciţii tactice ce includ trageri cu armamentul din dotare, acordarea primului ajutor în zonele de operaţii, precum şi exersarea procedurilor de comandă şi control la nivel subunitate", se arată în comunicat.

BSRF este un exerciţiu anual - condus de Comandamentul Forţelor Infanteriei Marine Americane dislocate în Europa şi Africa - care se desfăşoară în zona Mării Negre, Balcani şi în regiunea Caucazului şi are drept scop creşterea nivelului de interoperabilitate ale forţelor armate, prin antrenarea în comun a militarilor în vederea participării la operaţii de menţinere a păcii şi de contra-insurgenţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.