Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea

Autor: George Traicu

Publicat: 01-04-2026 01:25

Article thumbnail

Sursă foto: iStock

Sute de membri ai forţelor de operaţiuni speciale americane au sosit în Orientul Mijlociu, a relatat luni presa americană, adăugându-se la o prezenţă tot mai mare a trupelor care ar putea extinde opţiunile militare ale preşedintelui SUA, Donald Trump, în conflictul cu Iranul, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Army Rangers și Navy SEAL

Desfăşurarea include Army Rangers, considerat un element principal al forţelor terestre americane, şi Navy SEALs, o unitate de elită a Marinei SUA, au relatat New York Times şi CBS News, citând oficiali militari americani şi surse familiarizate cu operaţiunea.

Trupele s-au alăturat miilor de puşcaşi marini şi paraşutişti ai armatei care se află deja în regiune, se arată în relatări.

Posibile misiuni

Forţele suplimentare ar putea fi folosite în misiuni care vizează redeschiderea Strâmtorii Ormuz, ocuparea centrului cheie de export de petrol al Iranului de pe insula Kharg sau securizarea uraniului puternic îmbogăţit, conform relatărilor.

Speculaţiile cu privire la o potenţială ofensivă terestră americană în Iran s-au intensificat în ultimele zile.

Trump a îndemnat public Teheranul să caute o soluţie diplomatică la conflictul lansat de Statele Unite şi Israel, ameninţând totodată cu o escaladare militară.

Google News
Comentează
București
Temperatură9°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri