Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

100 de vârstnici singuri din Bucureşti primesc meniuri tradiţionale de Paşte din partea Fundației Regale

pixabay.com
diverse, social, pensionari, politica

O sută de vârstnici din Bucureşti primesc meniuri tradiţionale de Paşte şi alţi 500 primesc ajutor material în Vinerea Mare, în urma unei acţiuni organizate de Fundaţia Regală Margareta a României, informează Agerpres.

"Peste 1 milion de vârstnici din ţara noastră trăiesc singuri, mulţi dintre aceştia fiind afectaţi de probleme de sănătate sau de lipsuri materiale. Pentru ei, sărbătorile nu înseamnă fericirea reunirii familiale, mese îmbelşugate sau linişte sufletească. În pragul sărbătorilor de Paşte, Fundaţia Regală Margareta a României este alături de seniorii care se confruntă cu situaţii dificile de viaţă şi care fac parte din programele Fondul pentru Vârstnici, Telefonul Vârstnicului şi Generaţii, cu meniuri festive livrate la domiciliu, dar şi pachete cu produse alimentare sau igienico-sanitare", se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

În Vinerea Mare, 100 de seniori din Bucureşti primesc meniuri calde tradiţionale - ouă roşii, drob, friptură de curcan şi pască - pregătite de City Grill, acţiune posibilă datorită generozităţii clienţilor grupului de restaurante, care pot contribui prin donarea unui "meniu în aşteptare" la mesele de sărbători pentru vârstnicii singuri şi cu venituri reduse.

De asemenea, Fundaţia a pregătit pentru aceştia, cu sprijinul sponsorilor, pachete ce conţin alimente şi produse necesare acestor zile: cozonaci, produse alimentare şi de igienă personală, produse din carne, lactate, precum şi măşti sanitare de protecţie.

Potrivit Fundaţiei, acţiunea de solidaritate se desfăşoară cu implicarea a 35 de voluntari, dornici să vină în sprijinul celor care nu mai au pe nimeni prin livrarea pachetelor direct la domiciliul acestora.

"Astfel de acţiuni au loc şi în alte localităţi din ţară unde, alţi 500 de vârstnici primesc ajutor material, prin contribuţia partenerilor şi a sponsorilor (...). ONG-urile cu serviciile sociale dedicate seniorilor sprijinite de Fundaţie sunt în judeţele Alba, Argeş, Bistriţa, Braşov, Cluj, Constanţa, Mureş şi Tulcea", se menţionează în comunicat.

De asemenea, tot cu ocazia sărbătorilor pascale, 50 de seniori cu un trai precar din programul social Telefonul Vârstnicului primesc tichete sociale, fiecare în valoare de 200 de lei, oferite de o companie. Telefonul Vârstnicului este singura linie telefonică gratuită şi confidenţială dedicată persoanelor vârstnice, accesibilă la nivel naţional şi prin intermediul căreia, de la debutul pandemiei, aproape 4.000 de persoane au primit sprijin practic sau emoţional.

Citește și: Luptele interne din TVR pentru conducerea televiziunii! Dezvăluirile lui Ionuț Cristache: 'Nu cumva poate fi încadrat la trafic de influență?'

Persoanele fizice sau companiile care doresc să se implice în susţinerea acţiunilor de sprijin pentru vârstnici o pot face printr-o donaţie lunară de doi euro printr-un SMS cu textul SINGUR la 8844, redirecţionarea a 3,5% din impozit, donaţii on-line sau direct în contul RO77BACX0000000129312250 sau printr-o sponsorizare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.