12 răniți într-o cursă Qatar Airways, după turbulențe deasupra Turciei / FOTO

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 26-05-2024

Actualizat: 26-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: X (fosta Twitter)

Șase pasageri și șase membri ai echipajului au fost răniți duminică, în urma unor turbulențe la un zbor Qatar Airways de la Doha la Dublin, a anunțat aeroportul capitalei Irlandei într-un comunicat citat de AFP.

Zborul QR17 s-a confruntat cu turbulențe în timp ce se afla deasupra Turciei și a reușit să aterizeze „în siguranță" la Dublin cu puțin timp înainte de ora 13.00, a precizat aeroportul. Serviciile de urgență au așteptat aeronava pentru a acorda primul ajutor pasagerilor. „Echipa aeroportului din Dublin oferă asistență completă la sol pasagerilor și personalului companiei aeriene”, conform Sky News.

Incidentul apare după tragedia de la începutul săptămânii când un Boeing 777, care zbura cu 211 pasageri şi 18 membri ai echipajului la bord, a trecut prin turbulenţe extreme şi bruşte la o altitudine de 11.000 de metri, când se afla deasupra Myanmarului, la zece ore după ce decolase de la Londra. Avionul s-a ridicat brusc şi apoi a plonjat de mai multe ori. Un pasager britanic în vârstă de 73 de ani a murit, iar alte 104 persoane au fost rănite la bordul zborului Londra-Singapore. Dintre răniți, 20 sunt în stare gravă la terapie intensivă.

content-image

content-image

content-image

 

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri