Miercuri este ultima zi în care cetăţenii români din străinătate se mai pot înscrie în Registrul electoral în perspectiva alegerilor parlamentare, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.
Astfel, până la 14 septembrie 2016, orele 24,00, cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune personal sau pot transmite prin poştă sau prin e-mail la ambasada sau consulatul din statul în care locuiesc solicitarea de înscriere în Registrul electoral, optând fie pentru a-şi exercita votul prin corespondenţă, fie pentru a solicita înfiinţarea unei secţii de votare în localitatea de reşedinţă, precizează MAE.
Zi aglomerată la CCR: Judecătorii iau azi decizii importante cu privire la salarii și funcționari
Informaţii utile privind votul la alegerile parlamentare de la sfârşitul acestui an în afara ţării sunt disponibile pe site-ul MAE, în cadrul secţiunii special dedicate, precum şi pe site-urile misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţa, luni, că au fost validate 9.116 cereri de înscriere în Registrul electoral depuse de alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate.
AEP preciza că, dintre cele peste 9.000 de cereri, 6.673 menţionează opţiunea pentru votul prin corespondenţă, iar 2.443 pentru votul în secţiile de votare.
Cererile cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă au fost depuse de cetăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa în 2.209 localităţi din 44 de ţări, iar cele cu opţiunea pentru votul în secţii - de cetăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa în 496 de localităţi din 33 de ţări.
Comentează