Dr. Siramona Toma: Cele mai frecvente intervenţii estetice la persoanele care slăbesc au loc în zona feţei şi a abdomenului

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 25-03-2026 21:23

Actualizat: 25-03-2026 21:43

Article thumbnail

Sursă foto: Albert Shakirov / Alamy / Profimedia

Medicul Siramona Toma, chirurg plastician la Clinicile Cronos Med, afirmă că solicitările cele mai frecvente pentru intervenţii la persoane care au slăbit sunt pentru zona feţei şi a abdomenului.


”Trendul de slăbire din ultimii ani şi-a pus amprenta şi în ceea ce priveşte munca noastră. Dacă înainte grăsimea sau excesul ponderal era o problemă, actualmente lipsa lui este o problemă, lipsa imediată, dar şi menţinerea acestor lipsuri în timp, în sensul că pacienţii trebuie să-şi menţină această greutate după slăbire pentru a putea ajunge la o formă pe care şi-o doresc şi cu predictibilitate în timp. În domeniul chirurgiei estetice şi în domeniul chirurgiei plastice avem parte de deficite de volum, în principal la nivelul feţei, pentru că, în momentul când slăbeşti, nu-ţi alegi de unde slăbeşti şi bineînţeles, pacientele şi pacienţii se adresează nouă pentru partea de estetică facială, dar şi partea de estetică corporală. Pot să vorbesc din domeniul de expertiză, partea de contouring corporal, foarte mare adresabilitate este pentru partea de conturare a regiunii abdominale”, a afirmat Siramona Toma, miercuri seară, la Medika Tv, potrivit news.ro.

Chirurgul estetician a explicat că, după procesele de slăbire, adeseori pielea pierde din fermitate, iar pacienţi şi paciente se adresează medicului estetician pentru redefinirea conturului abdominal. În cazul femeilor, astfel de intervenţii se fac şi post-sarcină, dar şi post-menopauză, iar în cazul pacienţilor cu obezitate, după intervenţii de sleeve gastric.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură6°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri