Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

15 companii de la Bursa de Valori Bucureşti le-au adus investitorilor randamente de peste 100% în ultimele 12 luni

BVB
BVB Bursa de la Bucuresti

Un număr de 15 companii de la Bursa de Valori Bucu­reşti le-au adus investito­rilor randamente de peste 100% în ultimele 12 luni, printre acestea numărându-se emitenţi listaţi pe segmentul principal, cât şi pe piaţa secundară AeRO, aprecierile acţiunilor mergând până la 623%, potrivit datelor ZF.

ZF a luat în considerare doar acele companii la care investitorii au realizat tranzacţii cu acţiuni de cel puţin 1 milion de lei. În aceeaşi perioadă, indicele principal BET, din componenţa căruia fac parte cele mai lichide 17 acţiuni, înregistrează un avans de 35,5%, arată calculele realizate de ZF.

Astfel, LCS Imobiliar Cluj-Napoca (LCSI), companie cu activitate în sectorul imobiliar listată pe piaţa AeRO a Bursei, înregistrează în perioada 8 septembrie 2020-8 septembrie 2021 cel mai mare randament din rândul acţiunilor analizate, de 623%. Pe o lichiditate de 5,2 mil. lei, valoarea companiei a crescut în acest interval de timp de peste şapte ori, la 50,3 mil. lei. Numai în 2021 acţiunile LCSI înregistrează un avans de 225,3%, potrivit mediafax.ro.

Locul doi în topul randamentelor din ultimele 12 luni este ocupat de Mecanică Fină (MECE), cu un „raliu“ de 497%, pe tranzacţii de 1,3 mil. lei, dinamică ce implică o creştere de şase ori. Acţiunile producătorului de instrumente şi dispozitive pentru măsură, verificare, control şi navigaţie s-au apreciat cu 473,6% în 2021, compania ajungând la 137,1 mil. lei capitalizare. Mecanică Fină se tranzacţionează pe piaţa principală a Bursei de la Bucureşti şi este controlată în proporţie de 91,1% de Mol Invest Bucureşti, societate deţinută aproape integral de Sergio Mollo, preşedinte CA şi director general.

Podiumul este completat de iHunt Techno­logy Import-Export (HUNT), furni­zor şi producător de telefoane mobile şi gadgeturi care s-a listat la bursă pe piaţa AeRO în iulie 2019 şi care şi-a crescut valoarea bursieră de aproape şase ori. În ultimele 12 luni, acţiunile HUNT înregis­trează un avans de 480,1%, în timp ce în 2021 acestea figurează cu un plus de 70,7%.

Cu o creştere a capitalizării de peste cinci ori în ultimul an, la 2,9 miliarde de lei, pe următorul loc se situează Chimcomplex Borzeşti Oneşti (CHOB), în contextul unui avans de 417,1% pe tranzacţii de 9,7 mil. lei. De la începutul anului 2021, acţiunile CHOB înregistrează un plus de 396%.

BRK Financial Group (BRK), singurul broker listat la bursa românească, pe piaţa principală, ocupă a cincea poziţie în acest clasament, cu un avans de 369,4% în ultimele 12 luni, pe tranzacţii de 87 mil. lei, ceea ce înseamnă că şi-a majorat capitalizarea de 4,7 ori. În 2021, acţiunile BRK figurează cu un plus de 312,2%. BRK are 114,2 mil. lei capitalizare, iar cel mai mare acţionar este SIF Muntenia (SIF4), cu o deţinere de 18,5%.

Clasamentul este completat de ICSIM București, Fabrica de Accesorii Metalice Galați, TeraPlast Bistrița, MedLIfe, Romcab, Impact Developer & Contractor, Prefab, Romcarbon, Transilvania Broker de Asigurare, și SIF Muntenia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.