Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

150 de migranţi au încercat să treacă cu forţa peste gardul înalt care separă enclava spaniolă Melilla de Maroc

Greece
granita turcia grecia migranti

Circa 150 de migranţi au încercat să treacă cu forţa marţi peste gardul înalt care separă enclava spaniolă Melilla de Maroc, iar 87 dintre ei au reuşit să-l depăşească, au anunţat autorităţile spaniole, citate de AFP, potrivit Agerpres.

Incidentul a avut loc în zorii zilei, "87 dintre ei" reuşind să intre în Spania în pofida intervenţiei forţelor de ordine marocane şi spaniole, a declarat un purtător de cuvânt al prefecturii din Melilla.

Forţele marocane au arestat 36 dintre cei care încercau să escaladeze gardul, potrivit autorităţilor locale din Nador (nord-estul Marocului).

"Ceilalţi au fugit, nu ştim dacă au reuşit să treacă frontiera sau nu", potrivit acestei surse, care s-a referit la un asalt încercat de 200 de migranţi.

Citește și: Groaznic! Activistul de mediu Daniel Bodnar ar putea rămâne paralizat

Această tentativă este cea mai importantă după 20 august anul trecut, când circa 300 de persoane încercaseră să treacă cu forţa această frontieră terestră. Unul dintre candidaţii la imigrare şi-a pierdut atunci viaţa, dar circa 30 au reuşit să-şi atingă scopul.

Potrivit purtătorului de cuvânt al prefecturii spaniole, nouă migranţi au fost răniţi marţi în cursul tentativei de trecere frauduloasă a frontierei, fiind spitalizaţi. Ceilalţi au fost înregistraţi într-un centru de primire pentru migranţi.

De la 1 ianuarie, 60 de migranţi au reuşit să treacă ilegal frontiera la Melilla, în timp ce alţi 70 au reuşit să intre în Ceuta, altă enclavă spaniolă situată la nord de Maroc, potrivit cifrelor Ministerului de Interne spaniol.

Melilla şi Ceuta au singurele frontiere terestre ale Uniunii Europene cu Africa. Cele două enclave sunt considerate puncte de intrare preferate de cei care vor să intre clandestin în Europa, fie escaladând gardul frontalier, fie înotând de-a lungul coastei. Frontierele lor sunt închise de la începutul pandemiei în martie trecut.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.