Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

18 milioane de euro deblocate pentru creşterea capacităţii laboratorului antidoping italian în vederea JO 2026

Queen Atletica
antidoping

Guvernul italian a deblocat 18 milioane de euro pentru a creşte capacitatea laboratorului antidoping de la Roma în perspectiva Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 de la Milano şi Cortina d'Ampezzo, a anunţat, miercuri, o sursă ministerială, citată de AFP, potrivit Agerpres.

Această decizie exclude scenariul unei mutări în străinătate a analizării testelor antidoping care vor fi realizate pe durata Jocurilor Olimpice din 2026 şi Jocurilor Paralimpice, programate între 6 şi 22 februarie şi, respectiv, 6-15 martie 2026.

Începând din 2017, Agenţia Mondială Antidopaj (AMA/WADA) avea în colimatorul său laboratorul roman, considerându-l prea mic şi prea apropiat de sportivi, întrucât funcţiona într-un sit aparţinând Comitetului olimpic italian.

Autorităţile mondiale antidoping au crescut presiunea asupra autorităţilor italiene după ce JO de iarnă din 2026 au fost atribuite în 2019 candidaturii Milano-Cortina d'Ampezzo.

Noul proiect prevede astfel un laborator cu capacităţi întărite, care ar urma să fie inaugurat la periferia Romei.

"Fără acest nou laborator, Italia va fi penalizată pentru găzduirea competiţiilor internaţionale pe viitor", a explicat, marţi, la prezentarea proiectului, Maurizio Casasco, deputat şi preşedinte al Federaţiei de medicină sportivă italiană, care răspunde de această structură.

"Este o mare satisfacţie să putem anunţa AMA/WADA că, aşa cum ne-am angajat, această problemă va fi rezolvată înainte de finalul anului", a precizat, la rândul său, ministrul Sporturilor, Andrea Abodi. Acesta a adăugat că noul sediu al laboratorului "va fi gata între finele lui 2024 şi începutul lui 2025".

Laboratorul din Roma, cunoscut şi sub numele de laboratorul Acqua Acetosa, cartier din Roma unde se află, realizează 12.000 de analize pe an, dar va putea ajunge la 20.000 în 2026.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.