DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

20 milioane euro din România pentru sistemul de educaţie din R. Moldova, în 2014

republica moldova
Acordul de finanţare a fos încheiat, vineri, la Chişinău. Oficialii celor două state au discutat aplicarea acordului dintre cele două ţări privind implementarea Programului de asistenţă tehnică şi financiară, în baza unui ajutor financiar nerambursabil, în valoare de 100 milioane de euro al României către Republica Moldova. Pentru 2014, România a alocat, în cadrul Acordului, 20 de milioane de euro pentru proiecte de infrastructură educaţională din Moldova.Suma va fi transferată Guvernului Republicii Moldova în termen de 10 zile de la încheierea între cele două părţi a programului anual de cooperare ce cuprinde lista proiectelor. Reprezentantul României a dat asigurări că Guvernul României va oferi tot sprijinul şi expertiza necesară pentru pregătirea şi implementarea proiectelor. Reprezentantul R. Moldova a mulţumit României pentru măsurile concrete pe care le ia pentru sprijinirea Republicii Moldova în drumul către Uniunea Europeană. Mecanismul financiar necesar implementării Programului a fost aprobat în ultima şedinţă a Guvernului României, prin ordonanţă de urgenţă. Ordonanţa stabileşte şi mecanismul de monitorizare a proiectelor incluse în programul anual de cooperare şi acceptate la finanţare de către cele două guverne. În acest sens, reprezentanţii autorităţilor de coordonare naţională ale celor două ţări se vor reuni semestrial, alternativ, în România şi în Republica Moldova. sursa: economica.net

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.