Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

2020 aduce vești proaste pentru cei care vor să-și cumpere o locuință: Cum evoluează prețurile în marile orașe ale României

blocuri locuinte

Specialiștii în domeniul imobiliar spun că, în 2020, prețul locuințelor va continua să crească, după ce apartamentele s-au scumpit oricum considerabil pe parcursul anului trecut. În acest moment, Cluj-Napoca este orașul din România cu cele mai scumpe locuințe, urmat de București, Timișoara și Iași.

În Cluj-Napoca, de la 1.450 de euro pe metrul pătrat, cei care-și caută locuințe au ajuns să plătească în medie și 1.700 de euro, în timp ce în Capitală, prețul mediu a ajuns în doar câteva luni la 1.413 euro de la 1.382 de euro.

O creștere a prețurilor s-a înregistrat și în Timișoara, unde metrul pătrat într-un bloc nou costă acum 1.390 de euro, în loc de 1.250 cât era la începutul anului trecut.

Pe de altă parte, cele mai ieftine locuințe sunt în Iași, unde prețurile apartamentelor noi au crescut doar cu 1,1%. Aici metrul pătrat costă 1.107 euro.

APELUL Prof. dr. Streinu-Cercel: Nu mai umblaţi după teste de gripă pentru că le faceţi degeaba!

"Din august, la noi (în Cluj-Napoca -n.r.) au crescut gradual, dacă media era undeva la 1.450 de euro metrul pătrat atunci, acum suntem undeva spre 1.700 și credem că dacă lucrurile vor ține tot așa, va crește. Faptul că dobânzile bancare nu te încurajează să îți ții banii pe care îi ai, ci să îi investești este un impuls pentru piață și este motivul pentru care mulți oameni cumpără ca să fie banii investiți și să genereze valoare. Chiria întotdeauna va fi mai mare decât dobânda pe care o încasează ei pentru suma respectivă de bani, iar banii investiți nu sunt pierduți văzând cât costă activele în Cluj. Am vândut în ultimele trei luni 70 și mai avem 18 apartamente. O categorie mare sunt investitorii care au bani lichizi și pot să genereze mai mulți bani cu ei, iar cealaltă categorie sunt tinerii proaspeți căsătoriți, tinerii profesioniști din noile industrii. Acestea sunt cele două categorii de cumpărători", a declarat Vlad Buzoianu, dezvoltator imobiliar.

Cristian Diaconescu: 'Numirea ambasadorului României în Israel în persoana lui Radu Ioanid este un câștig pentru diplomația românească'

Specialiștii din imobiliare cred însă că și în 2020 prețurile vor mai crește, dar se tem să nu depășească ritmul normal al economiei.

"Vor crește prețul apartamentelor din Cluj în 2020. Îmi doresc să crească nu mai mult decât veniturile populației și nu mai mult decât ritmul normal al economiei, să nu ajungem într-o zonă de bulă. În continuare, Clujul este cel mai scump oraș din România, avem un preț mediu raportat la ultimul trimestru din 2019 de peste 1.500 de euro, în medie, pe când în București, avem 1.300 pe metru. Acest lucru este datorat cererii foarte mari care există în Cluj, mai mare decât în București", a spus Adrian Vasiu, agent imobiliar.

Pe de altă parte, economiștii spun că fenomenul nu este unul negativ, ci din contră unul pozitiv care nu seamănă deloc cu ce am trăit înainte de criza din 2008.

"Tendința de creștere a prețurilor în zona imobiliară este una marcantă si poate aminti unora de momentul de dinainte de criza din 2008-2009 însă pentru economiști lucrurile sunt relativ clare. Este vorba de o lege simplă, legea cererii și a ofertei. Atunci când există presiuni mari din partea cererii, prețul crește pentru orice produs. Ori în zona imobiliară atât în țară cât mai ales în zona Clujului presiunea din partea cererii este una ridicată. De asemenea, evoluțiile economice, conjunctura econimică pozitivă din ultima perioadă, tradusă în creșteri salariale, creșteri de venituri, în creditare mai facilă, face de asemenea ca prețul să crească. Putem spune că fenomenul nu este unul negativ, este unul pozitiv în general. De asemenea comparând cu fenomenul de dinainte de 2008, constatăm că dinamica sau ritmul de creștere al salariilor este mai ridicat în acest moment față de atunci în comparație cu ritmul de creștere al prețurilor. Din acest punct de vedere accesul la piața imobiliară este unul mai facil ca acum 10-12 ani", a declarat Liviu Deceanu, economist.

Anul acesta, dezvoltatorii imobiliari din marile orașe ale țării au în plan să livreze în total peste 29.000 de apartamente.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.