Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, afirmă într-un editorial publicat în Revista Cultura că anul 2025 nu poate fi citit ca o simplă succesiune de evenimente politice, ci ca „o acumulare de tensiuni, decizii luate sub presiune și fragilități” devenite vizibile atunci când statul și societatea „au fost puse serios la încercare”. România nu s-a confruntat cu o singură criză, susține el, ci cu suprapunerea unora politice, bugetare și sociale, într-un context geopolitic instabil.
Remus Pricopie arată că România a intrat în 2025 sub impactul „ratării alegerilor prezidențiale din noiembrie–decembrie 2024”, episod care a scos la iveală vulnerabilități ale democrației, amplificate de „un atac hibrid agresiv”. Principalul câștig al anului, consideră el, a fost menținerea direcției euro-atlantice, „chiar dacă prețul plătit a fost ridicat”.
Guvernul Bolojan și „anul deciziilor grele”
Potrivit rectorului SNSPA, prima parte a anului a fost marcată de căutarea echilibrului politic, iar după iulie 2025 accentul s-a mutat spre ajustări bugetare majore odată cu instalarea guvernului condus de Ilie Bolojan. Măsurile de austeritate și creșterile de taxe au corectat dezechilibre, dar au avut „cost social și politic semnificativ”, în timp ce deficitul de comunicare al coaliției a alimentat percepția unui stat „corect tehnic, dar rigid politic”.
„Ajustările bugetare majore au venit după iulie 2025, odată cu instalarea Guvernului condus de Ilie Bolojan, aducând tensiuni suplimentare într-un context deja fragil. În acel moment, accentul s-a mutat de la clarificarea politică la corectarea dezechilibrelor structurale. Executivul a apăsat ferm pedala reformelor, încercând să repare excesele bugetare acumulate în ani de zile și să restabilească un minim de disciplină fiscală. Creșterile de taxe și măsurile de austeritate au făcut parte din acest efort de recalibrare, dar au avut un cost social și politic semnificativ. Guvernul a fost perceput, pe bună dreptate, ca un guvern al deciziilor grele; în același timp, stilul de comunicare și deficitul de coeziune și negociere în interiorul coaliției au alimentat imaginea unui stat care acționează corect tehnic, dar uneori rigid politic. Conflictele din interiorul coaliției au ajuns, adesea, să eclipseze chiar și discursul radical al extremiștilor pro-ruși din opoziție, ceea ce, evident, nu este un indicator bun”, susține Remus Pricopie.
Crize punctuale care au erodat încrederea publică
Explozia blocului din Ferentari, criza apei la Paltinu–Prahova sau situația de la mina Praid au scos în evidență „limitele administrative și reflexul improvizației”, indică Pricopie, subliniind că fiecare incident a diminuat încrederea în instituții.
„Accidentele și crizele punctuale au amplificat această stare. Explozia blocului din Ferentari, criza apei din zona Paltinu–Prahova, problema gravă de la mina Praid sau alte incidente serioase au evidențiat limitele capacității administrative și persistența improvizației ca reflex instituțional. Fiecare episod de acest tip a erodat suplimentar încrederea publică într-un stat deja supus presiunilor multiple”, continuă acesta.
Politică internă
Pricopie subliniază că alegerile din București au amplificat polarizarea, dar au infirmat „teza valului suveranist”, iar prin alegerea lui Nicușor Dan electoratul a transmis „un semnal de luciditate”, respingând extremismul și confuzia strategică.
Succesiunea rapidă a miniștrilor la Apărare și schimbările frecvente din Educație indică, în opinia sa, o problemă structurală: incapacitatea sistemului politic de a asigura continuitate în domenii strategice.
„La nivel politic, tensiunile au fost alimentate și de alegerile pentru București, care au devenit mai degrabă un catalizator al polarizării decât un exercițiu de clarificare democratică. În locul unei dezbateri despre soluții și viziune urbană, competiția a accentuat faliile existente și a contribuit la tensiunea generală a anului. A existat însă și un element pozitiv: invalidarea tezei „valului suveranist”, prezentată insistent ca o forță capabilă să măture tot ceea ce este considerat „clasic” în politica românească. Chiar dacă aceste rezultate sunt valabile strict pentru București, ele reprezintă un semnal relevant despre opțiunile reale ale electoratului, semnal care contrazice narațiunile alarmiste și relativizează credibilitatea unor sondaje de opinie folosite mai degrabă ca instrumente de manipulare decât de analiză.
Un alt factor major de instabilitate a fost lipsa de continuitate politică în domenii strategice, precum Apărarea și Educația. În 2025, Apărarea a cunoscut o succesiune rapidă de miniștri — trei într-un singur an — într-un context regional extrem de sensibil, în care coerența decizională și predictibilitatea sunt esențiale. Educația, la rândul ei, a rămas prinsă într-o logică a schimbărilor frecvente și a reformelor fragmentare, deși este domeniul care, prin definiție, are nevoie de stabilitate, răbdare și politici construite pe termen lung. Ambele cazuri indică aceeași dificultate structurală: incapacitatea sistemului politic de a asigura continuitate și coerență acolo unde miza nu este electorală, ci strategică”, atrage atenția rectorul.
România în UE și relația cu SUA
Remus Pricopie notează că, în pofida turbulențelor interne și a schimbărilor frecvente de președinte la Consiliul European, relația României cu UE a rămas stabilă și predictibilă, iar parteneriatul strategic cu SUA este „bazat pe substanță, nu pe gesturi mediatice”.
În raport cu Republica Moldova și Ucraina, România a acționat „responsabil și coordonat” cu aliații occidentali, sprijinul acordat fiind descris drept „cel mai puternic gest de apărare a propriei securități și suveranități”.
Un fenomen îngrijorător al anului 2025 îl reprezintă, în opinia sa, creșterea discursurilor radicale, inclusiv cu accente fasciste și legionare. Pricopie critică ezitarea statului în sancționarea negării Holocaustului și glorificării criminalilor de război, subliniind că acestea nu sunt opinii, ci infracțiuni.
Rolul președintelui și riscurile pentru 2026
Rectorul SNSPA afirmă că instituția prezidențială rămâne chemată să ofere stabilitate și echilibru, avertizând totodată că 2026 aduce riscul „iresponsabilității politice” și al tentației unor jocuri de criză precum suspendări sau alegeri anticipate.
„Rolul Președintelui României este acela de a-și exercita mandatul cu fermitate, echilibru și în deplin acord cu Constituția, ca factor de stabilitate și coerență instituțională. Președintele trebuie să știe când, unde și cât să fie prezent, în acord atât cu limitele funcției, cât și cu așteptările legitime asociate unui mandat prezidențial. El trebuie să inspire și să dea direcție unei națiuni, să se situeze deasupra taberelor politice, dar să rămână în permanență conectat la preocupările, nevoile, interesele și aspirațiile poporului pe care îl reprezintă.
Privind spre 2026, gradul de complexitate crește. Pe lângă presiunile externe, un risc major îl reprezintă iresponsabilitatea politică, atât din zona extremelor, cât și din partide considerate „clasice”, care proiectează deja anul viitor sub logica competiției electorale permanente. Se vorbește despre moțiuni de cenzură, alegeri anticipate, chiar și despre suspendarea Președintelui. Aceasta este exact dinamica de care România nu are nevoie. Fiecare actor public ar trebui să-și exercite rolul constituțional în interesul țării, nu să devină prizonierul orgoliilor sau al nălucilor electorale. Experiența recentă a societăților democratice arată că, de cele mai multe ori, cei care forțează alegerile anticipate sfârșesc prin a le pierde, iar costurile sunt suportate de întreaga societate.
Dincolo de această politică adesea tensionată, există o Românie care merge înainte. Este România oamenilor care muncesc, care construiesc și care mențin instituții, comunități și economii în funcțiune, chiar și atunci când unii politicieni par hotărâți să blocheze prezentul sau să împingă țara spre reflexe ale trecutului. Fără retorică și fără gesturi demonstrative, acești oameni duc România mai departe, zi de zi”, spune profesorul.
Remus Pricopie apreciază că 2025 a fost „an al tensiunilor și continuității”, iar 2026 va arăta dacă România transformă lecțiile anului într-un pas spre maturitate democratică.
„2026 va arăta dacă România reușește să transforme această experiență într-un pas spre maturitate sau dacă va continua să se lupte cu propriile ezitări. Răspunsul nu ține doar de politicieni, ci și de presiunea calmă, constantă și responsabilă a societății asupra celor chemați să o conducă”, conchide rectorul.
Comentează