22 amenzi aplicate transportatorilor din Giurgiu pentru încălcarea legislației

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 03-11-2020

Actualizat: 03-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: axanews.ro

Un număr de 22 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 12.650 de lei au fost aplicate marţi de poliţiştii rutieri din cadrul IPJ Giurgiu în cadrul unor acţiuni de verificare a legalităţii transportului de marfă şi persoane, potrivit Agerpres.

Citește și: Gabriela Firea dă de pământ cu Ludovic Orban: ‘Inculpat pentru cel puțin trei infracțiuni – corupție și abuz în serviciu, șantaj la adresa bucureștenilor și cumpărare de voturi’

' Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Giurgiu în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier au desfăşurat astăzi o acţiune pentru verificarea legalităţii efectuării transportului de marfă şi persoane. Acţiunea a vizat, totodată, verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecţie stabilite prin Legea nr. 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate sau speciale. Astfel, poliţiştii au verificat peste 70 de autovehicule şi au legitimat peste 80 de persoane. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 12.650 de lei, nouă dintre sancţiuni fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală conform Legii 55/2020, restul reprezentând alte abateri la regimul rutier', se arată într-un comunicat de presă emis marţi de IPJ Giurgiu.

Potrivit IPJ Giurgiu, astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic în perioada următoare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri