Douăzeci şi cinci de persoane presupuse a aparţine grupării jihadiste Stat Islamic (SI), printre care şi şeful operaţiunilor în Turcia, au fost arestate de poliţia turcă, fiind suspectate de pregătirea unui atentat la Istanbul, transmite AFP, citând ediţia de sâmbătă a cotidianului Haber-Türk.
Printre cei reţinuţi se află Ali al-Aggal, un sirian cunoscut drept organizatorul unor atacuri comise în Turcia şi atribuite SI. Ali al-Aggal, cu numele de cod Azzoz, a fost arestat în cursul unei operaţiuni a poliţiei în capitala ţării, Ankara.
Citește și: Rusia caută pace cu SUA: Trebuie să fim sinceri unii cu ceilalți
Alte 24 de persoane, de origine siriană sau irakiană, au fost reţinute într-o operaţiune distinctă, desfăşurată la Istanbul, în districtul Kucukcekmece, unde poliţia crede că a descoperit o 'celulă adormită' a SI.
Nouă dintre suspecţi sunt bănuiţi de legături directe cu Ali al-Aggal, care urma să le trimită explozivi şi muniţii, în scopul comiterii unui atentat la Istanbul, scrie cotidianul menţionat.
Ceilalţi 15 arestaţi sunt suspectaţi că intenţionau să treacă frontiera în Siria, în zonele de luptă.
Potrivit Haber-Türk, poliţia a confiscat numeroase documente şi materiale informatice presupuse a aparţine organizaţiei jihadiste.
Arestările survin la o zi după anunţul privind reţinerea a patru persoane într-o anchetă privind ameninţări împotriva mai multor ambasade în Turcia, anunță Agerpres.
Comentează