3 aprilie, noul măr al discordiei dintre PNL și PSD! Liberalii reacționează după precizările lui Ciolacu: 'Nici vorbă'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 24-09-2024

Actualizat: 24-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: g4media.ro

PNL reacționează după ce Marcel Ciolacu a publicat, marți, întregul program al zilei de 3 aprilie, negând astfel informațiile din spațiul public. Precizăm că surse liberale au susținut că liderul PSD și-a luat angajamentul față de Nicolae Ciucă că va susține amendamentul care îi permite lui Klaus Iohannis să participe la alegerile parlamentare.

„Nici vorbă de 3 aprilie. Nicolae Ciucă nu a spus (nici off the record, nici in declarația de presă) nimic legat de data de 3 aprilie. A spus doar că în primăvară a avut loc o discuție, în cadrul căreia Ciolacu s-a angajat că PSD va susține amendamentul. Deci postarea făcută de Marcel Ciolacu se bazează pe o invenție”, a transmis, marți seara, Partidul Național Liberal, conform Antena3 CNN.

Precizările lui Marcel Ciolacu

„Un singur comentariu: Nici domnul Ciucă, nici domnul Iohannis – împreună sau separat, nu au fost în programul meu pe 3 aprilie! Ca să nu se mai încurce domnul Ciucă în explicații...”, a scris pe Facebook Marcel Ciolacu. Premierul a postat programul său din 3 aprilie, când a avut, printre altele, o întrevedere cu omologul maghiar Viktor Orban, două întâlniri la Palatul Victoria și o deplasare în județul Giurgiu.

Pe 3 aprilie a avut loc o discuţie între liderii PSD și PNL, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, la care a participat și preşedintele Klaus Iohannis, despre proiectul de lege care să dea posibilitatea șefului statului să candideze la alegerile parlamentare, ca independent pe lista unui partid politic, iar președintele social-democraților a promis susţinerea acestui demers, au afirmat surse din PNL.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri