30 de ani de la primul gong la Teatrul 'George Ciprian', marcaţi prin premiera spectacolului 'Chiriţa în Iaşi'

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 01-04-2026 14:29

Article thumbnail

Sursă foto: pexels.com

Teatrul "George Ciprian" din Buzău marchează 30 de ani de la primul gong, eveniment care va fi celebrat prin premiera spectacolului "Chiriţa în Iaşi" de Vasile Alecsandri, o comedie cu intrigi matrimoniale, farse şi ironii între personaje, care demască superficialitatea şi dorinţa de parvenire a eroinei, potrivit Agerpres.

În data de 5 aprilie, Teatrul "George Ciprian" marchează trei decenii de existenţă, scena sa devenind, de-a lungul timpului, un spaţiu al întâlnirii dintre artă şi public şi un reper cultural pentru comunitate.

"Înfiinţat ca primul teatru de proiecte din România, Teatrul 'George Ciprian' şi-a construit, în timp, o identitate artistică bazată pe diversitate, colaborare şi deschidere către public. De-a lungul acestor ani, instituţia a evoluat constant, reunind artişti şi spectatori în jurul unor producţii care au consolidat locul teatrului în peisajul cultural românesc. Aniversarea este celebrată printr-un eveniment special: premiera spectacolului 'Chiriţa în Iaşi' de Vasile Alecsandri, de la ora 18:00, în regia lui Daniel Bucur", a anunţat instituţia de cultură.

În context, conducerea Teatrului "George Ciprian" apreciază că instituţia a reprezentant un loc dedicat artei în care buzoienii de toate vârstele s-au putut bucura de momente dintre cele mai inedite şi încărcate emoţional.

"Teatrul 'George Ciprian' a crescut odată cu publicul său. De la primele proiecte până la producţiile de astăzi, fiecare etapă a însemnat consolidare, curaj şi deschidere către noi forme artistice. În aceşti 30 de ani, am construit nu doar spectacole, ci şi o identitate a teatrului şi o comunitate în jurul acestuia. Această aniversare nu este doar un moment de bilanţ, ci dovada unei evoluţii continue şi a unei direcţii asumate, care merge mai departe", a transmis managerul teatrului, Gina Chivulescu.

Duminică, publicul este invitat să ia parte la comedia "Chiriţa în Iaşi" de Vasile Alecsandri, o comedie savuroasă din a cărei distribuţie fac parte actorii Cristi Martin, Silviu Biriş/Vlad Andrei, Vlad Gălăţianu, Gabriela Porumbacu, Iulian Ilinca, Maria Grundova/Dodo Sandu, Răzvan Răduţă, Maria Costeschi, Diana Bagdasar şi Radu Pavel.

"În contact cu societatea urbană, Chiriţa devine ridicolă prin snobismul, vanitatea şi limbajul ei stâlcit, generând numeroase situaţii comice. Intrigile matrimoniale şi farsele, precum şi ironia celorlalte personaje, demască superficialitatea şi dorinţa de parvenire a eroinei. Finalul readuce echilibrul, iar ambiţiile exagerate ale Chiriţei sunt sancţionate prin umor şi satiră socială", arată organizatorii.

Spectacolul "Chiriţa în Iaşi" va avea două reprezentaţii în data de 5, respectiv 9 aprilie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură15°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri