30 de tineri muzicieni români, elevi ai Colegiului Național de Arte ”Dinu Lipatti”, din Sectorul 4, una din cele mai prestigioase instituții de învățământ vocațional din România, vor evolua, în a doua jumătate a lunii noiembrie, pe scena Sălii Mari a Filarmonicii de Stat din Republica Belarus, cu un program exclusiv de muzică românească. Evenimentul va avea loc în cadrul unui parteneriat încheiat de Ambasada României în Republica Belarus, Primăria Sectorului 4 și Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4 (D.A.U.I).
Propunerea de colaborare a venit, la finalul săptămânii trecute, din partea Ambasadei României în Republica Belarus, reprezentată de domnul Ambasador Viorel Moșanu, care va realiza, în Capitala Minsk, evenimentul de promovare a României ”Concert de CENTENAR”, la care și-a dorit să participe orchestra de suflători a Colegiului Național de Arte ”Dinu Lipatti”, din Sectorul 4, una din cele mai prestigioase instituții de învățământ vocațional din țară.
”Primăria Sectorului 4 susține cultura și arta, iar demersul în urma căruia 30 de tineri muzicieni români vor ajunge să evolueze pe scena Sălii Mari a Filarmonicii de Stat din Republica Belarus, cu un program exclusiv de muzică românească, este unul special, mai ales în acest an în care România serbează Centenarul Marii Uniri. Prin Direcția de Administrare a unităților de Învățământ Sectorul 4 și prin Colegiul Național de Arte ”Dinu Lipatti” vom face toate demersurile pentru acoperirea cheltuielilor legate de achiziționarea biletelor de avion pentru muzicieni”, a declarat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
Cheltuielile de cazare și masă ale delegației Colegiului Național de Arte ”Dinu Lipatti” vor fi asigurate pe întreaga perioadă, conform adresei transmise de Ambasadorul Viorel Moșanu, către instituția de învățământ din Sectorul 4, de către Colegiul Național ”M.I. Glinka”, din Minsk, în cadrul unui parteneriat încheiat de cele două instituții de învățământ.
”În luna mai a acestui an, o delegație formată din profesori și elevi de la Colegiul ”M.I. Glinka” a venit la București, pentru studiu și documentare, iar atunci, Colegiul Național de Artă ”Dinu Lipatti” a fost cel care a susținut delegația din Belarus.
În toamnă vor merge copiii din România la Minsk, iar Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4 va susține cheltuiala de aproximativ 300 de euro pe care o presupune transportul fiecărei persoane din delegație, pe traseul București – Minsk – București, în perioada 14 - 21 noiembrie 2018. Astfel, pe 19 noiembrie, copiii vor putea urca pe scenă, alături de elevii de la instituția cu o reputație similară, din Republica Belarus - Colegiul Național ”M.I. Glinka”, din Minsk -, făcând cunoscute muzica și cultura românească moderne”, a explicat Ana Maria Mocăniță, directorul D.A.U.I.
Pentru organizarea Concertului de Gală, în care atât muzicienii români, cât și cei din Belarus vor interpreta din Enescu, Brediceanu, Dinicu și alți compozitori români, Ambasada României beneficiază și de sprijinul unor instituții importante din Belarus, precum Ministerul Culturii, Primăria orașului Minsk și Televiziunea Națională a Republicii Belarus.
30 de elevi din Sectorul 4 vor duce simfoniile lui Enescu, pe o mare scenă din Minsk
Explorează subiectul
Articole Similare

0
ANM a emis Cod galben de vânt puternic pentru zone din cinci judeţe
0

1
Hoț de parfumuri din Craiova, observat de o polițistă aflată în timpul liber: A îmbrâncit-o și a fugit, fiind prins ulterior
1

95
Valentine’s Day cu cătușe la Iași: tânăr de 21 de ani, arestat după ce a „livrat” droguri prin metoda dead drop
95

12
580 de persoane și zeci de vehicule și documente depistate prin Sistemul Schengen, în perioada 6 - 12 februarie
12

25
Suspectul în cazul bărbatului găsit mort într-o casă din Dolj a fost reţinut: El ar fi lovit victima cu un topor, iar apoi i-a furat 4.000 de lei
25

27
Când dorința scade, cresc rețetele pentru testosteron
27

36
FOTO Accident grav în Teleorman: O mașină în care se aflau şase persoane s-a răsturnat în afara şoselei
36

1.786
Numele unei judecătoare CCR, folosit de ucraineni într-o fraudă: firmă „furată” prin acte depuse doar online
1.786

14
Salvamontiştii au avut 125 de intervenţii de urgenţă într-o singură zi
14

91
Cutremur în Vrancea, în noaptea de sâmbătă spre duminică
91

2.265
Nu e lipsă de educație! Motivul real pentru care unii oameni nu simt deloc rușine
2.265

55
Avertisment Infotrafic: ceața afectează circulația mașinilor pe numeroase șosele din Moldova și Muntenia
55

2.585
Unde se află cea mai modernă stație de autobuz din România. Vei rămâne uimit când vei afla ce facilități are
2.585

















Comentează