Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

32 PNL, 4 PSD: Senatorii care au votat împotriva Agenţiei de Administrare a Bunurilor Sechestrate

senat

Senatorul UNPR Haralambie Vochiţiu a declarat, marţi, că împotriva înfiinţării Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate au votat 32 de senatori PNL, în timp ce 4 senatori PSD s-au abţinut şi 4 au votat împotriva proiectului de lege.

Citește și: România intră în ALERTĂ NAȚIONALĂ: Armata a mobilizat rezerviștii pentru APĂRARE

"Lista de vot care nu minte - 32 de membri ai marelui PNL s-au opus prin votul lor, explicit, la recuperarea bunurilor confiscate de la infractorii României (...), 4 senatori PSD s-au abţinut şi 4 au votat împotrivă, dar la PNL a fost o politică, s-a ridicat degetul liderului de grup şi au votat toţi, în grup, împotriva acestei chestiuni", a susţinut senatorul UNPR Haralambie Vochiţiu.

Vochiţiu a afirmat că în PSD se vor purta discuţii cu cele "4 oi rătăcite, negre", care s-au opus înfiinţării Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate.

Citește și: Cozmin Gușă dezvăluie mutările pe care le fac SUA în România

"Că 4 oi rătăcite, oi negre, au fost în marea turmă albă a PSD este adevărat, vom discuta cu aceştia", a spus Vochiţoiu.

Întrebat de ce PSD nu a asigurat majoritatea parlamentară necesară adoptării proiectului de înfiinţare a Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate, senatorul Haralambie Vochiţoiu le-a răspuns jurnaliştilor că nu el este cel care trebuie să fie certat, întrucât s-a mobilizat şi a susţinut în plenul Senatului proiectul Guvernului.

Vochiţoiu a mai afirmat că fiecare senator UNPR care a lipsit marţi de la şedinţa plenului Senatului a explicat absenţa sa, adăugând că UNPR are doi senatori bolnavi şi doi care sunt plecaţi în delegaţie.

Senatorul UNPR a refuzat să comenteze măsurile organizatorice care ar fi trebuit să fie luate de PSD pentru a se asigura că proiectul pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate va fi adoptat de plenul Senatului.

Haralambie Vochiţoiu a ţinut să îl felicite pe senatorul PNL Vlad Popa pentru votul în favoarea proiectului.

Proiectul de lege pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate a fost respins, marţi, de Senat, fiind înregistrate 66 de voturi "pentru", 6 abţineri şi 36 de voturi "împotrivă".

Numărul voturilor favorabile înregistrate este insuficient pentru adoptarea unei legi cu caracter organic. Pentru aprobare, proiectul de lege ar fi trebuit să fie votat de minimum 84 de senatori.

Dintre cei 85 de senatori care şi-au întregistrat prezenţa la şedinţa de plen a Senatului de marţi, 66 au votat în favoarea proiectului de lege, 36 au votat "împotrivă", iar 6 s-au abţinut.

Senatul este prima Cameră sesizată cu acest proiect de lege, iniţiat de Guvern, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

content-imagecontent-imagecontent-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.