40 de persoane din Tulcea au fost salvate de autorităţi din autovehiculele blocate de viscol şi ninsoare

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 18-01-2018

Actualizat: 18-01-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Peste 40 de persoane au fost salvate joi de autorităţile tulcene, în timpul intervenţiilor pe drumurile înzăpezite din judeţ, potrivit datelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta. Cele mai multe persoane, respectiv 12, se aflau într-un microbuz care se deplasa în apropiere de localitatea Mihail Kogălniceanu şi care a fost surprins de un stâlp doborât de viscol conform Agerpres.

"Cazul a fost rezolvat de Serviciul de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă al comunei M. Kogălniceanu", a menţionat purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Florentin Daciu. Alte 11 persoane au fost salvate din autovehicule blocate în apropiere de cetatea Enisala, iar alte 10 persoane se aflau într-un microbuz care circula între localităţile Nicolae Bălcescu şi Nalbant.

Pe lângă persoanele care se aflau în mijloacele de transport înzăpezite, autorităţile au intervenit şi pentru transportarea în condiţii de siguranţă a patru gravide şi a trei persoane bolnave care necesitau intervenţii medicale.

În momentul de faţă, atât lucrătorii ISU Delta, cât şi cei ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi intervin la Cataloi pentru deszăpezirea unui tronson din drumul naţional Tulcea-Bucureşti.

Autorităţile au decis joi dimineaţa instituirea unor filtre la ieşirile din municipiu, pentru a preveni apariţia unor probleme, din cauza ninsorii abundente şi a viscolului puternic.

Traficul autovehiculelor pe mai multe segmente de drumuri naţionale şi drumuri judeţene a fost suspendat până la îmbunătăţirea condiţiilor meteorologice, iar vineri 18 unităţi şcolare şi-au suspendat cursurile.

Din cele 62 de localităţi care în prima parte a zilei nu aveau parţial sau integral energie electrică, 23 au fost reconectate la sistem până în jurul orei 19.00, potrivit ISU Delta.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri