Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Masacru islamist în Libia

LEBANON-UNREST-BLAST

Bilanţul atentatelor sinucigaşe care au avut loc vineri în estul Libiei, revendicate de gruparea Statul Islamic (SI), s-a înrăutăţit la 44 de morţi, potrivit unui nou bilanţ al Ministerului Sănătăţii dat publicităţii sâmbătă, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Un bilanţ precedent anunţase 40 de morţi şi 41 de răniţi.

Ministerul libian al Sănătăţii, care a informat, de asemenea, că şapte persoane sunt date dispărute, a precizat că "patru victime au încetat din viaţă sâmbătă în urma rănilor, ridicând bilanţul la 44 de morţi" şi 37 de răniţi.

Aceste atentate comise în oraşul Al-Qoba au fost revendicate de SI care a spus că a acţionat ca represalii la raidurile aeriene libiene şi egiptene desfăşurate în această săptămână în estul Libiei.

Cairo a iniţiat aceste lovituri aeriene pentru a răzbuna decapitarea a 21 de creştini, printre care marea majoritate fiind egipteni.

Raidurile au fost sincronizate cu forţele generalului Haftar, aflat în fruntea unei coaliţii armate susţinute de guvernul recunoscut de comunitatea internaţională.

Libia este în stare de haos de la îndepărtarea de la putere a colonelului Muammar Gaddafi, la încheierea unui conflict de opt luni, în 2011. Această ţară este condusă de două parlamente şi două guverne - unul apropiat miliţiilor islamiste şi celălalt recunoscut de comunitatea internaţională - care îşi dispută puterea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.