Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

5 poliţişti din cadrul IPJ Alba au decontat banii aferenţi voucherelor de vacanţă în baza unor documente false

Up Romania
voucher vacanta

Cinci poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, unul dintre ei aflat acum la pensie, au fost obligaţi să presteze câte 30 de zile de muncă în folosul comunităţii, după ce au fost anchetaţi în cadrul unui dosar de fals şi înşelăciune pe motiv că au decontat ilegal contravaloarea voucherelor de vacanţă, pe care angajaţii MAI nu le primesc sub formă de tichete sau card, ci prezintă angajatorului factura de la operatorul turistic şi primesc banii. Informaţia a fost făcută publică sâmbătă, de Ziarul Unirea.

„Cinci poliţişti din IPJ Alba au scăpat de un dosar penal pentru fals şi înşelăciune, după ce au decontat ilegal contravaloarea unor servicii turistice de care nu au beneficiat în realitate. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba care a efectuat cercetările a considerat că este suficient ca fiecare dintre cei 5 să efectueze 30 de zile de muncă în folosul comunităţii. Judecătoria Alba Iulia a constatat legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărirea penală dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 20 februarie 2024”; informează, sâmbătă, Ziarul Unirea.

Conform sursei citate, faptele s-au petrecut în anul 2020. Întrucât angajaţii din Poliţie nu primesc, asemenea altor bugetari, vouchere de vacanţă în format fizic, ci decontează suma aferentă acestora în baza facturilor emise de operatori de turism, în condiţiile legii, cei cinci au prezentat documente false pentru a primi cei 1450 de lei, contravaloarea acestui beneficiu pe care îl au salariaţii instituţiilor publice.

„S-a arătat că, în anul 2020, în baza unor facturi eliberate în fals de către (…), suspecţii au solicitat decontarea serviciilor turistice în sumă de 1.450 de lei de către IPJ Alba, care, în baza documentelor depuse, le-a achitat aceste sume. S-a precizat că, în realitate, din probele administrate (declaraţii de martor, suspecţi, procese verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate) a reieşit că suspecţii nu au fost cazaţi la (…) în perioadele menţionate în înscrisurile depuse. Mai mult, I.P.J. Alba a comunicat că prejudiciul cauzat de suspecţi a fost reparat integral şi că nu se constituie parte civilă în cauză”, se arată în încheierea Judecătoriei Alba Iulia, consultată şi citată de ziarulunirea.ro.

Între timp, unul dintre cei cinci poliţişti s-a pensionat, menţionează jurnaliştii locali.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.